Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 20, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1126 vizualizari
Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, Adrian Bucur şi şeful Căpităniei de Poliţie Hajdu-Bihar, Fekete Csaba au anunţat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută astăzi, 20 ianuarie că s-a semnat o nouă colaborare între cele două instituţii care ajută România să se pregătească pentru aderarea la spaţiul Schengen.
Şi anul acesta poliţiştii români şi maghiari vor susţine activităţi comune menite să prevină accidental rutiere, infracţionalitatea sau fenomenul de emigrare ilegală.
Adrian Bucur a prezentat şi bilanţul colaborării din anul precedent, colaborare care s-a dovedit un real success în ce priveşte diminuarea accidentelor rutiere grave în cele două regiuni.
Astfel, în cursul anului trecut s-au desfăşurat mai multe acţiuni comune, în oglindă, care au demarat în 10 ianurie, în intervalul orar 9.00-17.00, pe DN1-E60, pe raza judeţelor Bihor şi Hajdu-Bihar.
S-a urmărit siguranţa participanţilor în trafic, prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, prevenirea şi combaterea faptelor de natură anti-socială,sau depistarea infractorilor daţi în urmărire.
În perioada 9-14 iunie au avut loc acţiuni tip oglindă pentru sărbătorile de Rusalii. În cadrul acestor acţiuni au fost mobilizaţi 89 de poliţişti bihoreni şi peste 200 de poliţişti maghiari. S-au aplicat peste 600 de sancţiuni atât pe partea română cât şi pe ceca maghiară. Cel mai bun rezultat al acţiunii este că nu a avut loc niciun accident rutier grav în regiune în acest interval de timp.
În perioada 18 iulie-21 august, patrule comune româno-maghiare şi-au unit forţele pentru perioada estivală. Echipajele româno-maghiare au acţionat concomitent în Hajduszoboslo şi în platoul carstic Padiş şi Valea Aleului. Un efect benefic în Bihor a fost că aceste patrule au reuşit să stopeze furtul de lemne care se întâmpla frecvent în această perioadă.
Această acţiune se defăşoară pentru cel de al 4-lea an consecutiv.
Ultimele acţiuni au avut loc în ziele de 10, 17, 22 decembrie şi 23 decembrie, în preajma sărbătorilor de iarnă. Din nou efectele pozitive s-au făcut simţite prin faptul că niciun accident rutier grav nu s-a petrecut pe perioada patrulării. Mai mult, echipajele au derulat şi o campanie preventivă prin care şoferii care intrau sau ieşeau din România au primit o ceaşcă de ceai cald şi informaţii utile de la poliţtişti, fiind astfel îmbiaţi să facă o pauză de 10 minute înainte de a porni din nou la drum.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0