Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 21, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1188 vizualizari
Cu ocazia Zilei Poliției Române, ca în fiecare an, bihorenii au ocazia să facă cunoștință îndeaproape cu polițiștii și cu dotăriel de care aceștia dispun. În Bihor, evenimentele dedicate zilei de 25 martie vor avea loc cu două zile mai devreme, vineri. Pe lângă „clasica” ședință festivă în care urmează să fie anunțate avansările în grad obișnuite (193 de agenți și 66 de ofițeri, de data asta), la miezul zilei va avea loc și o lansare de carte. Moment publicistic mai special, căci protagonistul este tatăl actualului șef al IPJ, col. (r) Dumitru Bucur. Volumul lansat în 23 martie la Oradea de către expertul criminalist se intitulează „În căutarea adevărului”. Partea cea mai atractivă pentru cetățeni și mai ales pentru copii se anunță cea din curtea sediului IPJ (Parcul Traian – lângă Școala „Oltea Doamna”). Conform programului transmis de Biroul de Presă al Poliției, cei curioși vor avea ocazia să observe câinii polițiști, tehnica de luptă, diversele aparate din dotare, dar și laboratorul mobil de criminalistică. Totodată, ca și în anii precedenți, vor avea loc demonstrații de luptă și prezentarea armamentului de care dispun oamenii legii din județul nostru. Tot vineri, în cadrul turului ghidat de la IPJ, cetățenii vor putea vedea cum se desfășoară „ostilitățile” la detectorul de minciuni. Aceste activități sunt programate să se deruleze între orele 9 – 13.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0