Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 13, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1468 vizualizari
Din seara de miercuri, 13 decembrie, ghinion sau nu, o parte a orădenilor care locuiesc în cartierul Ioşia vor trebuie să apeleze la radiatoare eletrice, convectoare şi oale pentru a încălzi apă. Un nou disconfort este generat de lucrările din plin sezon, în zona străzilor Oneştilor / Barcăului. Punctele termice 509, 516 și 910, 911 și 913 vor fi puse între paranteze începând cu ora 23. Conform celor transmise de Termoficare SA, vor fi afectaţi clienţii, „inclusiv cei cu PT proprii, din zonele Piața Devei (și străzile adiacente) și cei situați în perimetrul format de străzile Oneștilor – Calea Aradului – Padișului – Octavian Goga – Aleea Călinului – Buzăului – Aviatorilor – Oneștilor”. De vină pentru oprirea serviciilor termice este lucrarea derulată pentru finalizarea reîntregirii rețelei de transport a energiei termice din zona sensului giratoriu care va fi construit la intersecția străzilor Oneștilor şi Barcăului. Dacă totul merge bine, apa caldă şi încălzirea centrală au să reapară în zona afectată în cursul dimineții de vineri, 15 decembrie, de la ora 5.
foto – merkur.de
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0