De parcă ar ști că se apropie momentul opririi furnizării agentului termic, rețeaua de termoficare din Oradea dă din ce în ce mai multe semne de oboseală. Un comunicat transmis de Biroul de Presă al CET în cursul serii de marți, 15 martie, anunță că încălzirea şi furnizarea apei calde va fi oprită toată noaptea, dar și în timpul zilei de mâine (miercuri, 16 martie) de la punctele termice 500, 507, 509, 510, 511, 516, 910, 911 şi 913. Motivul: o avarie la conductele Magistralei de termoficare nr. 2 pe str. Oneştilor. Purtătorul de cuvânt al Electrocentrale Oradea SA, Eustafie Ilisei, transmite că vor fi afectaţi consumatorii situaţi pe străzile Oneştilor, Lăpuşului, Erofte Grigore (parţial), Cazaban (capătul dinspre str. Oneştilor), Splaiul Crişanei (capătul dinspre Sala Sporturilor), zona Piaţa Devei, Calea Aradului (parţial, de la Imprimeria de Vest spre Şoseaua de centură), Aviatorilor, Nicolae Bolcaş, Padişului, Fagurelui, Vlădeasa, H. Ibsen, Buzăului şi Aleea Călinului. Pe lângă această situație, este posibilă funcţionarea cu probleme a punctelor termice 521, 522 şi 523 ca urmare a modificării schemei de transport a agentului termic primar în urma manevrelor de izolare care trebuie executate, respectiv cu străzile Simion Bărnuţiu, Roşiorilor, Decebal (între str. T. Vladimirescu şi Calea Aradului), Petre Ispirescu și Henri Coandă. Totodată se va întrerupe şi livrarea agentului termic primar la consumatorii racordaţi direct la reţeaua de transport ce urmează a fi oprită. Revenirea la parametrii normali de funcţionare va avea loc mâine seară (16 martie) după terminarea reparaţiilor.