Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 25, 2012 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0 2107 vizualizari
Tensiunile legate de alegerea noului rector al Universităţii Oradea continuă. Contracandidatul actualului rector, liderul sindical Gheorghe Ionescu, a depus o contestaţie la Biroul Electoral Universitar (BEU) după ce Antal şi-a anunţat oficial candidatura la un nou mandant.
Aşa cum explică însă unul din membrii BEU, profesorul Ştefan Nagy, contestaţia nu poate fi analizată decât după alegeri. BEU nu are puterea de a analiza sau de a lua astfel de decizii, singurul care poate da un răspuns contestaţiei fiind noul Senat, la 24 de ore de la alegeri.
Rectorul Cornel Antal şi-a depus candidatura pentru un nou mandat, deşi nu a primit încă un răspuns de la minister cu privire la situaţia în care se află. Antal a depus candidatura însă pentru un mandat de trei ani şi patru luni.
“Nu am primit încă răspuns, dar ma acţionat conform legii, nu conform unor posibile interpretări ale acesteia. Legea spune clar că durata unui mandat este de patru ani şi că durata maximă este de opt ani”, spune Antal. “Această prevedere că durata unui mandat de rector e de patru ani era în vigoare şi atunci când nu mi s-a confirmat continuitatea. Când s-a produs o ilegalitate, când am fost rector doar 8 luni sau acum când aplic pentru un mandat de trei ani şi opt luni?”,se întreabă Antal.
El a mai subliniat că şi pensionarii au voie să candideze la un mandat de rector, chiar dacă înainte de a trece patru ani ies la pensie.
Rectorul a mai arătat că nu se teme de o confruntare publică cu contracandidatul său, dar că o astfel de dezbatere nu ţine numai de decizia lui.
mai 30, 2015 0
mai 22, 2015 0
oct. 05, 2012 0
aug. 09, 2012 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0