Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
mai 15, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1397 vizualizari
Revenit la Oradea în cadrul actualei campanii electorale prin care speră să-i convingă și pe bihoreni să voteze lista PSD/UNPR/PC, deputatul european Ioan Mircea Pașcu s-a oprit pe la Centrul HUMINT al NATO de pe str. Armatei Române. Este așezământul realizat și prin implicarea lui, în perioada în care deținea funcția de ministru al Apărării, înainte de aderarea la NATO. Conform celor relatate azi de Pașcu la sediul PSD Bihor, vizita de azi a fost una „interesantă”, descinderea fostului ministru soldându-se cu o concluzie importantă: Centrul a progresat atât de mult încât aliații României recunosc cu voce tare că este cel mai bun Centru de Excelență dintre toate cele 19 care există acum pe diverse domenii de activitate. „Este într-adevăr la cele mai înalte nivele de pregătire profesională, sub toate aspectele”, spune eurodeputatul social-democrat. Mai mutl decât atât, unitatea de la Oradea servește și drept model pentru altele care se crează în această perioadă în alte state membre NATO.
În aceste zile, în timpul noii sale vizite în județul Bihor, fostul ministru Ioan Mircea Pașcu a avut ocazia să se deplaseze în Săcueni (joi), iar vineri va fi la Marghita și la Valea lui Mihai. Președintele PSD județean, Ioan Mang, a menționat că, tot mâine (16 mai), Pașcu și colegii săi din PSD Bihor vor fi la Filarmonica de Stat unde, de la ora 17, este programată o întâlnire cu cadre militare în retragere și în rezervă, dar și cu militanți ai partidului. Cu această ocazie, Ioan Mircea Pașcu va lansa la Oradea ediției a II-a a cărții „Bătălia pentru NATO”. Volumul, apărut inițial în anul 2007, conține memoriile ministrului în mandatul căruia țara noastră a fost acceptată în Alianța Nord-Atlantică. Demnitarul pesedist spune că, la vremea respectivă, le-a sugerat tuturor celor implicați în procesul de aderare să își scrie amintirle, dar nimeni altcineva nu a mai făcut-o. Cartea apare acum la Editura Rao.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
mart. 19, 2025 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0