Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
sept. 18, 2020 Daniel Ardelean Uncategorized 0 2084 vizualizari
Cum evaluați situația dezvoltării economice a județului Bihor din perspectiva locurilor de muncă și a nivelului de salarizare?
IM: Cea mai serioasă problemă a Bihorului, astăzi, este nivelul scăzut al salarizării. Suntem în urma altor județe dezvoltate din cauza faptului că municipiului reședință de județ nu reușește să ridice nivelul salarizării și de aici un efect în lanț în tot județul. Am văzut într-un pliant electoral galben că unii se laudă cu creșterea salariului mediu net din ultimii 10 ani. Ce nu se spune acolo, este că din acești 10 ani, 6 ani au fost guvernări PSD la nivel național (din 2012 până în 2015 și din 2016 până în 2019), iar obiectivul nostru asumat și îndeplinit a fost să creștem salariile românilor. Dacă nu creșteau salariile la nivel național, Primăria Oradea nu reușea să ridice nivelul salarizării, asta e sigur. Pe graficele de campanie PeNeLe apar, de fapt, REZULTATELE guvernărilor PSD!
Cineva observa recent că orădenii au ajuns ”iobagii” Alianței Vestului. Cum comentați?
IM: Într-adevăr, la Oradea, angajații câștigă extrem de puțin în comparație cu celelalte orașe din zonă, cu care s-a încheiat acea alianță denumită pompos a Vestului.
Din păcate pentru orădeni, această așa-zisă alianță nu a adus până acum nimic pentru ei. A dus însă bani de la Oradea la Arad… Salariile medii din Oradea în continuare sunt cu mult sub cele din Arad, Timișoara, Cluj Napoca. De asta orădenii își caută rostul în altă parte. De asta pleacă tinerii în orașe, unde condițiile de pe piața muncii sunt mai bune. Din cauza acestor salarii foarte mici și a prețurilor foarte mari dictate de samsarii imobiliari (parteneri cu care primăria construiește blocuri de locuințe, o spun chiar ei în scris!), orădenii trebuie să muncească mai mult decât alții pentru a-și putea achiziționa un apartament. Oradea a ajuns pe locul patru în țară la numărul de luni de salariu necesare pentru achiziționarea unui apartament, dar MULT mai jos la salarii! Propaganda penelistă compară mereu Oradea cu orașe precum Viena sau Barcelona, însă este o comparație înșelătoare. Oradea nu ne poate compara nici cu Clujul sau Timișoara. Nici măcar cu Debreținul de peste graniță. Nici la salarii, nici la dezvoltare și nici la nivel de trai.
Oradea sub conducere PeNeLe rămâne un oraș mic dar cu pretenții mari, dictate de orgoliile unor oameni extrem, extrem de mici.
Ce ne puteți spune despre modelul Debrecen?
IM: În urmă cu 12 ani Oradea era peste Debrecen ca nivel de dezvoltare. Astăzi, orașul maghiar ne-a luat-o cu mult înainte. Ce au făcut maghiarii și nu au făcut peneliștii care au condus destinele municipiului Oradea? Debrecen a reușit să atragă firme mari și din domenii cu valoare adăugată mare, care pot să dea și salarii mari. Ce au făcut peneliștii la Oradea? Am ajuns ca în parcurile industriale în loc de industria farmaceutică să avem săli de nunți și saloane auto! Cred că suntem singurii din țară cu așa ceva. Ori, așa nu asiguri un trai mai bun pentru orădeni! Pentru membrii sau suporterii PNL, poate, dar nu pentru orădeni.
De ce s-a ajuns aici?
IM: Cauza acestei probleme majore a salariilor mici din Oradea este politica greșită administrațiilor peneliste din ultimii 12 ani. Au construit Parcuri Industriale unde au acceptat companii care oferă, în marea lor majoritate, doar salariul minim pe economie. Nu știm de ce…
De ce nu au venit investitori mari în Oradea?
IM: Pentru că nu au avut loc de păienjenișul firmelor PeNeLe. Pentru că la Oradea licitațiile sunt „câștigate” doar de cine „trebuie” sau de alți „șmecheri” conectați tot timpul la resursele orașului. Firmele PeNeLe prosperă, primind lucrări pe bandă rulantă (multe fără a respecta legea), timp în care orădenii rămân cu unele din cele mai mici salarii din România. Ăsta e adevărul!
Când vor crește salariile bihorenilor?
IM: Bihorenii trebuie să știe că nivelul salariilor dintr-un județ este dictat de nivelul salariilor din orașul reședință al acelui județ. Cu alte cuvinte: dacă la Oradea se dau salarii mici, înseamnă că nici în celelalte localități nu se vor da salarii mai mari. Este o realitate cu care ne confruntăm de ani de zile, iar soluția, din păcate, nu este doar în mâinile noastre. Dacă Primăria Oradea nu este în stare să ridice nivelul salariilor – pentru angajații care trăiesc sau care vin să muncească în oraș – nici la nivel județean nu se găsesc foarte multe soluții. De aceea, la alegerile locale din 27 Septembrie, e nevoie să scăpăm Oradea un regimul PeNeLe, care ține salariile extrem de mici pentru orădeni. Pe peneliști nu îi interesează oamenii și problemele lor, îi interesează strict afacerile și cum să se îmbogățească și mai tare pe spinarea angajaților, în timp ce aceștia din urmă sunt tot mai săraci și nesiguri de viitorul lor și al copiilor.
Și totuși ce poate face Consiliul Județean?
IM: Conducerea Consiliului Județean Bihor nu a stat pasivă nici până acum, așteptând să se producă vreo minune la Oradea. Acest regim nu o va produce niciodată, oricâte cărți ar spune că citește…
Am reușit să luăm câteva măsuri importante și avem strategie clară pentru a îmbunătăți situația.
La nivel județean, am construit deja un parc industrial la Tileagd care acoperă zona bazinului Crișului Repede, iar încă unul, cel de la Săcueni este gata și el până la sfârșitul acestei luni. Mai avem în construcție un alt parc la Tămășeu. Acestea două sunt destinate Nordului județului și celor care trăiesc în regiunea de graniță. Vom mai face un Parc Industrial în Țara Beiușului, la limita dintre Beiuș și Drăgănești, dar și în alte zone încă neacoperite, cum ar fi Marghita. La Oradea, printr-un proiect european vom construi un Parc Științific și Tehnologic la Universitate. Vrem să dezvoltam aici un centru regional de cercetare care să atragă companiile care investesc în inovare și care asigură salarii foarte bune. Prin toate aceste eforturi urmărim să dezvoltăm o infrastructură de business atractivă pentru investitori.
Timp de 20 de ani ați fost un om de afaceri de succes, iar de peste 10 ani aveți o importantă carieră în administrația publică. Cum vreți să valorificați această experiență pe care alți contracandidați nici nu visează să le aibă?
IM: Am fost după Revoluție unul dintre primii antreprenori din județ și într-un domeniu de vârf, ca rezultat al pregătirii și activității mele în cercetare, nu bișniță…
Vreau să mă implic personal în dezvoltarea parcurilor industriale și atragerea de investitori străini și români care să asigure salarii bune pentru bihoreni. Voi folosi toate canalele de comunicare, și oficiale și cele personale, pentru a găsi firme și companii puternice și le voi convinge personal să vină în Bihor. Voi pune toată experiența mea de 20 de ani din domeniul afacerilor, precum și cea acumulată în administrația publică în slujba bihorenilor.
Ce abordare veți avea ca președinte al Consiliului Județean?
IM: Ca președinte al județului nu voi mai accepta companii care să vină în Bihor doar pentru forța de muncă ieftină. Trebuie să oprim acest fenomen. Putem face asta dezvoltând nu doar parcurile industriale, dar și investind în educația și pregătirea tinerilor, asigurându-le școli moderne unde să învețe meserii de succes. Consiliul Județean Bihor a inițiat deja în parteneriat cu companiile bihorene, după model german, școli profesionale în sistem dual. Este o cale de succes ce trebuie urmată și dezvoltată. În paralel cu parcurile industriale, va trebui să extindem acest tip de învățământ peste tot în județ.
Ce alte măsuri mai aveți în vedere?
IM: De asemenea, putem aduce investitori în Bihor dezvoltând infrastructura rutieră pentru a face ca transportul de mărfuri și de persoane să se desfășoare mai rapid și în condiții mai bune. Astăzi, avem peste 530 km de drumuri județene de foarte bună calitate, iar în următorii patru ani, ca președinte vreau să finalizez modernizarea tuturor drumuri, adică toți cei 900 de km de drumuri administrate de Consiliul Județean să fie într-o stare foarte bună, care să ofere siguranță în trafic și reducerea timpilor de deplasare.
Pentru a dezvolta economia județului și pentru a crește numărul locurilor de muncă o oportunitate importantă este dată și de turism. Și aici, județul nostru are un potențial uriaș. Iar pentru a atinge acest potențial, vreau să creștem atractivitatea destinațiilor din Bihor! Pe de o parte, vom dezvolta infrastructura turistică, mă refer aici la finalizarea Drumului Apusenilor, la amenajarea de piste de bicicletă pentru circuite tematice și la realizarea Domeniului Schiabil din zona Vârtop – Stâna de Vale.
Pe de altă parte, vom lua măsuri care vin să sprijinire producătorii locali și meșteșugurile tradiționale, astfel încât să ridicăm nivelul de trai din satele bihorene. Dezvoltarea de pensiuni turistice, a comerțului și a serviciilor conexe vor aduce noi locuri de muncă pentru mulți bihoreni.
ADVERTORIAL PSD BIHOR CMF 212200019
mart. 06, 2024 0
ian. 31, 2023 0
feb. 12, 2022 0
iul. 15, 2021 0
nov. 19, 2024 0
sept. 24, 2024 0
sept. 06, 2024 0
sept. 04, 2024 0