Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 12, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 2186 vizualizari
Declarații și dezvăluiri care pun într-o altă lumină scandalul presupusului plagiat al senatorului orăden Ioan Mang, ministru al Educației. Vineri (11 mai), în emisiunea „Vorbe grele” a lui Victor Ciutacu, în direct la Antena 3 (foto), demnitarul social-democrat a lăsat să se înțeleagă că este foarte posibil ca întreaga tevatură cu copy/paste-urile prezentate în ultimele zile să fi fost orchestrate de niște „amici” care îi vor „binele”. De asemenea, referitor la acuzele privind copierea unei lucrări israeliene în vederea publicării ei într-o revistă din Ucraina, Mang spune că el nu a trimis niciodată vreun articol spre publicare într-o tipăritură din această țară. Totuși, senatorul PSD știe că scandalul permanent în care numele lui este implicat poate dăuna și Guvernului (și Uniunii Social Liberale), nu doar Învățământului românesc, motiv pentru care nu exclude să își dea demisia. Deocamdată, însă, premierul Victor Ponta nu i-a cerut așa ceva.
Teoria conspirației
„Nu am trimis niciodată nimic în Ucraina”, „Nu cunosc universitatea respectivă” (cea sub egida căreia, cică, ar fi apărut revista de specialitate în care universitarul orădean ar fi publicat copia lucrării lui Eli Biham) și „Cineva dorește neapărat să mă calomnieze” – câteva din afirmațiile făcute de ministrul Ioan Mang în emisiunea moderată de Victor Ciutacu. Liderul PSD Bihor se consideră victima unor jocuri politice (sau de altă natură) și precizează că, în 2004, la Universitatea din Oradea se zvonea că va ajunge rector (n.b.: Mang a fost prorector la un moment dat), deci nu ar fi ciudat ca încă de atunci să i se fi pregătit ceva pentru a fi „executat”. Iar acum, „binevoitorii” au acționat. În timp ce toată presa bucureșteană care l-a luat la țintă pe ministru a vorbit deja cu autorul din Israel, Ioan Mang susține că nu știe cum să ia legătura cu acesta pentru a lămuri lucrurile și consideră că lui Eli Biham „i s-a servit totul pe tavă”. În opinia președintelui PSD Bihor, cineva a trimis în numele lui lucrarea incriminată în vederea publicării, existând deja anumite bănuieli cu privire la persoana (sau persoanele în cauză). „Avocații mei se vor ocupa de problemă”, a mai menționat senatorul, precizând că el nu a elaborat niciodată o asemenea lucrare științifică.
Mama n-a dormit toată noaptea!
Într-un moment de maximă sinceritate, ministrul Ioan Mang a recunoscut în fața jurnalistului Antena 3 că s-a gândit de multe ori la demisie „din cauza suferințelor generate de acest scandal”. Concret, demnitarul orădean se referă la mama lui, în vârstă de 80 de ani, care i-a telefonat pentru a-i spune că nu a dormit toată noaptea după ce a auzit primele acuze de plagiat la adresa fiului ei. Mang se prezintă în continuare ca fiind cinstit 100%: „E foarte greu de crezut că cineva care a luat-o de jos poate ajunge în situația de a fi acuzat de furt” (intelectual)”, a declarat ministrul, arătându-se dispus să predea portofoliul Educației în caz că situația rămâne la fel de tensionată. Deși Victor Ponta, nu i-a cerut încă să părăsească Executivul, Ioan Mang spune că, „dacă asta folosește partidului și imaginii Guvernului”, își va da demisia. Doar că, în acest moment, un asemenea gest din partea lui nu ar ajuta sistemul educațional care are o serie de probleme stringente de rezolvat.
iul. 30, 2024 0
mai 28, 2024 0
mai 15, 2024 0
aug. 26, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0