Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
dec. 13, 2019 Daniel Ardelean Actualitate 0 2444 vizualizari
Conducerea Consiliului Județean a respectat promisiunile făcute în fața bihorenilor și în privința asfaltărilor! Numai în anul 2019 s-a așezat covor asfaltic pe 142,120 kilometri de drum județean, fiind, astfel, îndeplinite obiectivele celui mai amplu program de acest fel, realizat din 1990 și până în prezent, în Bihor.
Deși au promis 130 kilometri de covor asfaltic nou pentru 2019, șefii județului au reușit să finalizeze, până la finalul acestui an, 142,120 kilometri. ,,Cam cât au realizat cei de dinaintea noastră în opt ani”, a punctat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Valoarea totală a acestor lucrări s-a ridicat la suma de 33,42 milioane lei. ,,Am constatat că în anumite locuri au apărut și probleme după finalizarea lucrărilor, însă nu pe distanțe lungi. În total, în tot județul, nu se adună mai mult de jumătate de kilometru care trebuie revizuit. Oricum, și acele porțiuni vor fi refăcute de constructori în cel mai scurt timp. Probabil chiar săptămâna viitoare se va întâmpla acest lucru, deoarece va fi vreme bună. Vă reamintesc că lucrările au cinci ani garanție și, în cazul în care se întâmplă ceva, executanții au obligația, prin contract, să le refacă (…). Am lucrat cu firme serioase, toate din județul Bihor”, a mai spus Ioan Mang.
Situația pe zone
Programul de covoare asfaltice din anul 2019 a fost realizat în funcție de nevoile identificate în cele cinci zone ale județului Bihor. Astfel, potrivit conducerii județului, pe zona Aleșd au fost reparate drumuri pe o lungime de 17.300 metri, în zona Beiuș s-a asfaltat pe o distanță de 20.850 metri, zona Tinca are covor asfaltic nou pe 36.320 metri, în zona Marghita s-au reparat 37.600 metri de drum, iar în zona Oradea 30.050 metri.
Acestor lucrări se adaugă investițiile în drumuri județene, în valoare de 266 milioane lei, sumă acoperită din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, fonduri europene și fonduri proprii. ,,O bună parte din investiții se află deja în lucru, iar altele sunt acum în faza finală de licitație. Astfel, cine va fi la conducerea Consiliului Județean în următorii ani va beneficia de condiții optime pentru a se apuca sau a duce mai departe aceste investiții. Până atunci, noi ne luăm angajamentul că vom continua programul de asfaltare în anul 2020”, a transmis vicele de la Consiliul Județean.
Drumuri aflate în investiții
Vă reamintim că în luna august a acestui an a fost semnat contractul pentru reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 767 care face legătura între DN 76 (Sâmbăta) – Dobrești – Luncasprie – DJ 764, având o lungime totală de 20,964 kilometri. Valoarea acestuia depășește suma de 50 milioane lei. Tot atunci a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a DJ 767 B din DN 76 – Tășad – Copăcel – Șerghiș. Această porțiune de drum are o lungime de 19,779 km și va costa aproximativ 17,3 milioane de lei.asemenea, în septembrie a fost semnat contractul pentru obiectivul ,,Reabilitare și Modernizare DJ764 Beiuș – Roșia – Aștileu – Aleșd, Sector de la km 31+000 la km 64+655, L=33,655 km”, cu o valoare de 93,7 milioane lei. În aceeași lună au început lucrările la ,,Drumul Apusenilor”, pe tronsonul DJ764A Beiuș – Stâna de Vale. Investiţia de peste 105 milioane lei este finanțată prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. ,,Chiar astăzi (nr. Vineri, 13 decembrie 2019), am dat la plată primele facturi pentru «Drumul Apusenilor»”, a menționat Ioan Mang, la întâlnirea cu presa.
Mai mult, în acest an legislativul județean a sprijinit unitățile administrativ – teritoriale cu 11 milioane lei pentru modernizarea drumurilor comunale. În plus, în bugetul Consiliului Județean au fost cuprinși bani pentru întreținere drumurilor în perioada de iarnă, toaletarea acestora și alte lucrări neprevăzute.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0