Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
aug. 11, 2015 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 2776 vizualizari
Universitatea din Oradea (UO) are planuri mari și are deja un proiect finanțabil din bani europeni în exercițiul financiar 2014 – 2020. Doar că, pentru ca ceea ce se dorește – un Centru de Cercetare de Excelență în Recuperare Medicală și Balneoclimatologie pentru Persoane cu Dizabilități (foto – prostemcell.ro) – să și poată fi realizat mai este nevoie de un acord al Consiliului Local Oradea.
Aleșii vor avea pe masă, miercuri (12 august), propunerea Administrației Imobiliare Oradea prvind darea în concesiune pe 49 de ani a unei suprafețe de 2.000 de metri pătrați de teren situat în incinta Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu”. Pe ternul respectiv ar urma ca UO să construiască o clădire formată din subsol, parter și 3 etaje, aceasta urmând să găzduiască Centrul de Cercetare menționat. Se pare că Universitatea e extrem de sigură că va primi finanțarea, proiectul fiind, potrivit precizărilor făcute de instituția de învățământ superior, eligibil în proporție de 100%. Viitorul Centru va cuprinde laboratoare de cercetare și evaluare funcțională și radio, de cercetare în hidroterapie, de cercetare în recuperare a mâinii, de cercetare uro-dinamică, de cercetare în analiza mersului și a mișcării, de cercetare în analiza somnului, de cercetare și evaluare echilbru și antrenare posturală, de cercetare în realitate virtuală, de cercetare și evaluare psihocomportamentală, dar și o platformă de cercetare în kinetoterapie. Întreaga investiție (construcția necesară + dotările de rigoare) se va ridica la aproximativ 5 milioane de euro.
Pare o formalitate obținerea terenului solicitat, însă Municipalitatea impune câteva condiții: imobilul să fie folosit doar pentru proiectul descris mai sus, UO să nu subînchirieze terenul și să nu cesioneze dreptul contractual, să obțină autorizația de construire în maximum 2 ani de la semnarea contractului de concesiune, respectiv să finalizeze investiția în cel mult 3 ani de la semnarea contractului. În caz contrar, terenul și construcțiile (deja / parțialrealizate) vor deveni proprietate a Municipiului Oradea. De asemenea, la finalizarea perioadei contractului, investițiile efectuate acolo de către UO vor fi cedate în proprietate orașului fără a plata vreunei despăgubiri.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0