Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 13, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1491 vizualizari
Cel mai în vârstă absolvent al actualului Colegiu Național „Emanuil Gojdu”, Alexandru Pop (foto), și-a sărbătorit ziua de naștere în compania fostului director al instituției de învățământ liceal, Dorel Tifor (fost consilier local) și a primarului Ilie Bolojan, legat și el sufletește de „Bastilia”. Azi, 13 august, veteranul Pop împlinește 100 de ani, acesta fiind motivul pentru care edilul-șef al municipiului s-a lăsat convinsă să îl gratuleze pe sărbătorit. Nu este mai puțin important nici faptul că Alexandru Pop este lui Teodor Neș, fost director al Colegiului „Gojdu”. De profesie jurist, sărbătoritul de azi a fost pe vremuri cel mai cunoscut meditator din Oradea, fiind supranumit „spaima controlului”. Veteranul este tată a trei copii și a participat la cel de-al II-lea Război Mondial. Primarul Bolojan s-a declarat azi impresionat de modul de viață chiar și la această vârstă venerabilă al lui Pop, precizând de față cu jurnaliștii că bărbatul este la curent cu toate informaţiile şi actualităţile oraşului și că urmăreşte atent ziarele cât şi emisiunile TV. Cu ocazia împlinirii a 100 de ani viață, așa cum se procedează de regulă în astfel de cazuri, lui Alexandru Pop i-a fost înmânată o Diplomă de Excelență și suma de 1.000 lei. Tot luni, Municipalitatea a mai făcut un gest similar, celebrând-o pe Nagy Ilona, o orădeancă ajunsă și ea la respectabila vârstă de 100 ani.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0