Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
iun. 07, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1699 vizualizari
În cursul nopții de joi spre vineri, 7 iunie, începând de la ora 23.05, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crișana” au intervenit pentru salvarea cetățenilor şi înlăturarea efectelor negative ale fenomenelor hidrometeorologice periculoase manifestate în județul Bihor, misiunile de salvare a persoanelor aflate în pericol și de evacuare a apei din gospodăriile inundate continuând și pe parcursul zilei de vineri.
În contextul fenomenelor meteorologice periculoase și a avertizărilor hidrologice Cod Portocaliu, în scopul protejării populației din zonele cele mai expuse riscurilor generate de fenomenele avertizate – Aleșd, Borod, Calea Mare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crișana” a transmis prin Sistemul Național RO Alert, mesajul de avertizare ”Alertă extremă. Atenţie, viitură, revărsare de apă! Adăpostiţi-vă în zone / locuri înalte!”.
Pentru optimizarea intervenției la inundații, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crișana” a fost activată grupa operativă, fiind totodată suplimentate efectivele de pompieri prin creșterea capacității operaționale la nivelul mai multor subunități în raioanele de intervenție ale cărora s-au înregistrat efecte ale fenomenelor hidrometeorologice periculoase. De asemenea, au fost dispuse măsuri pentru asigurarea permanenței la nivelul autorităților administrației publice locale și informarea populației din toate zonele afectate.
Astfel, până în data de 07 iunie a.c., la ora 05.00, echipajele de pompieri ale Detașamentului Marghita, Detașamentelor 1 și 2 Oradea, Stației Aleșd, Stației Săcueni, Gărzii de Intervenție Tinca și Gărzii Sălard, în cooperare cu serviciile voluntare pentru situații de urgență (SVSU) din unitățile administrativ-teritoriale afectate de inundații, au desfășurat peste 60 de misiuni de salvare de persoane și evacuare a apei din gospodării situate în 28 de localități: Aleșd, Păulești, Cuieșd, Vintere, Sălard, Șușturogiu, Burzuc, Sârbi, Bălaia, Ineu de Criș, Almașu Mic, Valea Mare, Borod, Picleu, Uileacu de Criș, Gheghie, Cornițel, Urvind, Tileagd, Borod, Botean, Lugașu de Jos, Subpiatră, Brătești, Copăceni, Fegernic, Ianca, Sarcău.
În localitatea Burzuc, pompierii Detașamentului 1 Oradea au evacuat trei persoane, în localitatea Lugașu de Jos, SVSU a intervenit pentru evacuarea a 10 persoane, iar în Șușturogiu, pompierii Gărzii Sălard au acționat pentru evacuarea a patru adulți și trei copii.
Evoluţia fenomenelor hidrometeorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al inspectoratului, echipajele de pompieri acționând în continuare în teren pentru a asigura siguranța cetățenilor.
Având în vedere creşterea debitelor pe anumite râuri, facem apel la cetățeni să nu se apropie de malurile acestora şi să nu încerce să le traverseze prin apă.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0