Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 20, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1267 vizualizari
Incendiu de amploare și oameni intoxicați cu fum. Acesta a fost scenariul după care s-au ghidat azi, 20 martie, salvatorii de la ISU „Crișana” împreună cu colegi de-ai lor de la Jandarmerie și Poliție. 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 autospeciale de lucru la înălţime, 2 autocamioane cu motopompă, echipajul de terapie intensivă şi un echipaj de prim ajutor – toate acestea au fost trimise în Ioșia, la Arena „Antonio Alexe”. Simularea de azi a urmărit o situație reală, toți participanții conportându-se exact așa cum ar trebui să o facă și într-un caz de incident pe bune. „După sosirea în obiectiv şi executarea recunoaşterii zonei, comandantul intervenţiei analizează situaţia creată şi repartizează comandanţii de echipaje pe sectoare. Au fost luate măsuri imediate pentru stabilirea echipelor de căutare/salvare a persoanelor aflate în interior”, relatează cpt. Cristian Herțe, responsabil cu presa în cadrul ISU „Crișana”. Pompierii au evacuat trei persoane intoxicate cu monoxid de carbon, predându-le ehipajelor medicale care le-au acordat primul ajutor.
Conform celor transmise de cpt. Herțe, concluzia trasă în urma exercițiului de joi este că personalul serviciilor profesioniste este în măsură să asigure o intervenţie operativă şi eficientă în situaţii de urgenţă generate de incendii la obiective precum Sala Sporturilor din Oradea.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 14, 2024 0
mai 09, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0