Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 10, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 2140 vizualizari
Ședințele de pregătire ale autorităților locale din Bihor privind organizarea alegerilor electorale pentru acest an se vor desfășura online, în sistem de videoconferință, conform dispozițiilor prefectului Dumitru Țiplea.
Marţi, 11 august, vor avea loc ședințele de instruire a celor peste 200 de primari și secretari generali ai unităților administrativ-teritoriale de la nivelul județului Bihor privind stabilirea măsurilor necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020. Ședințele sunt organizate de către Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul logistic al Instituției Prefectului – Județul Bihor.
Având în vedere contextul sanitar actual creat de pandemia Covid-19, dar și reducerea la jumătate prin hotărâre de Guvern a termenelor prevăzute în calendarul alegerilor, prefectul a dispus eficientizarea procesului de instrucție prin utilizarea sistemului de videoconferință, care va fi operat de către Serviciul de Transmisiuni Speciale.
Reamintim că inițiativa de a implementa un sistem de videoconferință la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Bihor aparține prefectului Dumitru Țiplea și face parte din agenda de digitalizare a administrației publice, fiind validată la începutul acestui an printr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Bihor.
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 15, 2024 0
sept. 20, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0