Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
oct. 12, 2010 Andrei Şandor Actualitate 0 1398 vizualizari
Directorul CCS, Marius Creţu (foto), spune că prin această activitate se urmăreşte „abordarea unor teme actuale de interes atât pentru cei care au ei înşişi copii, cât şi pentru cei care lucrează cu copiii”. Un alt obiectiv al programului este facilitarea formării unei relaţii de încredere între părinţi şi cadre didactice pe de o parte şi specialiştii din diferite domenii pe de altă parte. De precizat că un program simillar, adresat părinţilor, a fost organizat în cadrul Toamnei Orădene 2009, fiind primit cu interes de participanţi, fapt care a constituit un argument al continuităţii acestei iniţiative. Seminariile de anul acesta sunt susţinute de: psihologi de la Complexul de Servicii Comunitare “Plopii fără soţ”, un asistent social de la Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor, respectiv un doctor specialist în planificare familială (de la Cabinetul de Planificare Familială Oradea). Seminariile sunt gratuite şi au loc în zilele de marţi şi joi, de la ora 16:30 la CCS, în Sala Albastră. Informaţii în plus pot fi solicitate prin telefon (0770.459.800), de la Raluca Ierina, coordonatorul programului sau prin poştă electronică (ierina_raluca@yahoo.co.uk).
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0