Actualizat aprilie 12th, 2025 4:48 PM
mart. 05, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1344 vizualizari
În cadrul unei ample campanii naționale care vizează modul în care persoanele cu dizabilități au acces la mediul fizic, informațional și comunicațional, Agenția Județeană pentri Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bihor controlează, printre altele, unitățile de învățământ. La aceste instituții educaționale, inspectorii verifică mai ales existența și calitatea rampelor de acces, obligatorii încă de prin 2006, dar controalele din teren vizează și alte aspecte. Directorul executiv al AJPIS, Felix Cozma (foto), a declarat azi (5 martie) că, și din cauza numărului mic de personal care se poate ocupa de aceste verificări (6 angajați), până acum au fost „descinderi” la aproximativ 400 de școli din localitățile bihorene. Un număr destul de mare de unități vizitate, 59, nu dispuneau deloc de rampe de acces pentru persoane cu handicap, motiv pentru care a fost dispusă remedierea acestei deficiențe. Inspectorii s-au lovit, însă, și de cazuri de refuz al șefilor prinși în culpă, motiv pentru care, spune Cozma, a fost obligatorie tăierea unui proces verbal de amendă. S-a întâmplat în comuna Olcea, acolo unde, aparent, directorul școlii le-a spun trimișilor AJPIS că nu se va conforma dispoziției de remediere și că nu va construi rampă. Amenda în acest caz a fost de 6.000 lei. „Majoritatea deficiențelor depistate sunt de ordin fizic”, explică Felix Cozma, precizând că în atenția angajaților care merg pe teren se află și ascensoarele (dacă este cazul) sau locurile de parcare și/sau mobilierul destinate acestor persoane cu handicap. De altfel, ca fapt divers, momentan, nici la sediul cel nou de pe str. Armatei Române al AJPIS nu există o astfel de rampă pentru persoane cu handicap. Însă, așa cum a prezentat azi directorul Cozma, se lucrează deja la acest aspect.
Taxiurile la control social!
Campania națională nu se va opri doar la instituții. În primăvară, probabil începând cu luna mai, inspectorii sociali bihoreni (și colegii lor din celelalte județe) vor proceda și la verificarea firmelor de taxi și a societăților care gestionează transport public de călători. Deși încă nu este clar pe ce anume vor fi axate verificările (metodologia urmând să fie transmisă de la București), șeful AJPIS Bihor spune că, cel mai probabil, în cazul activității de taximetrie, se va merge pe controale la dispecerate și la modul de preluare a comenzilor telefonice. Întrebat de reporterul bihorstiri.ro, Felix Cozma nu a exclus ca firmelor să li se ceară ca într-un viitor previzibil să se doteze și cu autoturisme adaptate pentru transportul persoanelor cu handicap.
OTL – potențial mare de amenzi
Se anunță un moment interesant controlul la societățile care operează cu autocare, microbuze și autobuze. Inclusiv veridficarea de la societatea orădeană de transport public, OTL. Se știe că parcul auto și de tramvaie al fostei regii autonome nu corespunde în totalitate cu cerințele europene în materie de persoane cu dizabilități. Mai exact, în afară de noile garnituri Siemens și de o parte a autobuzelor noi recent intrate în circuitul din municipiu, niciun mijloc de transport în comun nu este adaptat nevoilor călătorilor care au handicapuri (mai ales locomotorii). Directorul AJPIS, Felix Cozma, știe că va fi o chestiune sensibilă și spune că scopul primordial al controlalelor nu va fi amendarea, ci conștientizarea problemelor și dispunerea remedierii deficiențelor. Dacă, însă, AJPIS va putea obliga (sau va fi dispusă să oblige) de exemplu OTL să retragă din circulație tramvaiele și autobuzele care nu sunt adaptate și pentru călători cu handicap, asta mai rămâne de văzut.
nov. 14, 2023 0
ian. 25, 2023 0
mart. 17, 2022 0
feb. 15, 2021 0
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0