Vineri, 18 martie, angajații Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bihor au finalizat cercetările faţă de un cetățean din județul Mureș, în vârstă de 28 de ani. Acesta a intrat sub lupa oamenilor legii fiind suspectat de înşelăciune. Bărbatul este acuzat că în septembrie 2009, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Reghin, a indus în eroare reprezentantul unei societăţi comerciale orădene, solicitându-i acestuia plata în avans a sumei de 50.000 lei, reprezentând banii aferenți unei cantităţi de fier beton. Marfa urma să fie livrată firmei din Oradea, dar ea nu a ajuns la destinație nici până azi. Prin urmare, cetățeanul din Mureș este suspectat că şi-ar fi însuşit banii respectivi imediat după intrarea sumei în contul societăţii pe care o administrează. Prejudiciul provocat astfel este de 50.000 lei. Polițiștii bihoreni de la SIF au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de trimitere în judecată a suspecţilor.