Actualizat aprilie 12th, 2025 12:04 AM
apr. 20, 2012 Florin Coman Actualitate 0 997 vizualizari
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au dispus trimiterea în judecată a bihoreanului C.D, de 39 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Bărbatul este acuzat că în perioada 2005-2008, a înşelat 10 persoane pe care le-a convins să cumpere terenuri sau imobile în zone cu potenţial touristic, imobile pentu care el prezenta acte false. “în baza unei rezoluţiuni infracţionale unice, a indus în eroare un număr de 10 părţi vătămate pe care le-a prejudiciat cu suma totală de 350.000 euro. Acţiunea de inducere în eroare a fost realizată prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase, în concret inculpatul determinând persoanele vătămate să-i înmâneze sume importante de bani în vederea achiziţionării unor terenuri sau alte imobile situate în zone cu potenţial turistic ridicat existând astfel posibilitatea realizării unor profituri importante”, se arată în comunicatul instituţiie.
“ În acest sens, în scopul obţinerii sumelor de bani, a prezentat diverse documente persoanelor păgubite, cărora le-a creat astfel convingerea că este de bună credinţă şi că, imobilele (clădiri sau imobile) există în realitate şi că este persoana care poate fără nici un dubiu să realizeze tranzacţiile”, se mai precizează în informare.
În timpul cercetărilor s-a dovedit că asupra imobilelor inculpatul nu avea nici un drept, nefiind dealtfel nici împuternicit de către proprietari să intermedieze şi să perfecteze tranzacţii având ca obiect vânzarea – cumpărarea acestora.
C.D. a fost arestat preventiv o perioadă de 60 de zile. Până în prezent prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională nu a fost reparat
apr. 11, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0