Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 26, 2015 Andrei Şandor Uncategorized 0 2239 vizualizari
Faptul că în 2012 PNL și PSD au candidat la comun, sub sigla USL, face destul de anevoioasă calea spre înlocuirea celor doi consilieri social-democrați care nu mai prestează în forurile legislative. Este vorba despre Emilian Pavel, devenit europarlamentar, și despre Ovidiu Mureșan, noul director comercial al Companiei de Apă Oradea. În ambele cazuri, în mod logic, PSD ar trebui să vină cu o rezervă, atât pentru Consiliul Județean (în cazul lui Pavel), cât și pentru Consiliul Local Oradea (în cazul fostului viceprimar). Doar că lista USL și algoritmul convenit în urmă cu 3 ani ar trebui respectate. Mai puțin dacă liderii celor două partide se înțeleg altfel.
Cu alte cuvinte, pentru ca grupurile PSD să nu rămână cu câte un om în minus, ar fi nevoie de gestul PNL de a renunța la a desemna înlocuitori pentru Pavel și Mureșan. Poate cel mai simplu este la județ, acolo unde liberalul care urmează pe lista USL este și manager de spital public în Aleșd, deci incompatibil cu funcția de consilier. Este vorba despre Ioan Coloman Todoca. Dacă PNL pasează „mingea”, social-democrații vor putea conta pe omul lor, Traian Borz. Lucrurile par ceva mai complicate la municipiu, unde e puțin probabil ca primarul Ilie Bolojan – președinte al PNL Oradea și ex-copreședinte USL Oradea – să fie atât de înțelegător încât să renunțe la încă un vor în plus pentru actuala majoritate din Consiliul Local. Lista USL pentru legislativul municipal s-a tot modificat, iar la rezerve au apelat deja ambele partide. Numele pesediste care sar în ochi ca posibilități de înlocuire pentru Ovidiu Mureșan sunt Ioan Barabaș și Gheorghe Rugan.
În ceea ce privește cazul Mureșan, președintele PSD Bihor, Ioan Mang, a declarat în această săptămână că „s-a mers prea departe”. Referire la modul în care viceprimarul mazilit a fost recompensat de primarul Ilie Bolojan cu un post bine plătit la Compania de Apă. „Ceea ce s-a întâmplat dovedește că a fost o răsplată pentru faptul că (Mureșan) a slujit cu devotament pe dl Ilie Bolojan și PNL-ul. Aceeași logică ar explica și aparenta lipsă de până acum a inițiativelor grupului PSD din Consiliul Local Oradea. În opinia lui Mang, tentativele aleșilor social-democrați de a propune proiecte de hotărâri de consiliu local au fost stopate din fașă tocmai de Ovidiu Mureșan deoarece „probabil trebuia mai întâi discutat cu dl Bolojan, să vadă dacă e de acord” (cu propunerile). Liderul filialei spune că nu crede că aleșii PSD de la Oradea nu au avut nicio inițiativă până acum și îl arată cu degetul pe Mureșan pentru că „le-a mai tăiat din elan colegilor”.
oct. 23, 2024 0
oct. 13, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
sept. 24, 2024 0
sept. 06, 2024 0
sept. 04, 2024 0