Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
iul. 29, 2024 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 945 vizualizari
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, al Primăriei Municipiului Oradea și în parteneriat cu Visit Oradea, „Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Hotel Continental Forum Oradea, Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor” și AutoGrand Oradea, Skoda România (partener de mobilitate), organizează în cadrul atelierelor Tipografiei de idei | #hailamuzeu, ediția a II-a, cursul practic, Inițiere în tainele restaurării. Acesta va avea loc în perioada 5-9 august 2024, orele 10:00 – 12:00, la sediul Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A).
Activitatea este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 9-14 ani și va cuprinde:
– cunoașterea perioadelor istorice prin prisma artefactelor muzeale;
– procese și procedee de confecționare a ceramicii în Preistorie și Evul Mediu;
– explicații despre procesul de restaurare și conservare, de la prelucrarea unui complex arheologic, lipirea fragmentelor, completarea zonelor lipsă, integrare cromatică;
– restaurarea unor vase ceramice actuale respectând aceleași principii și proceduri ca în cazul obiectelor de patrimoniu;
– procedee de bază în restaurarea obiectelor confecționate din metal;
– confecționarea unor replici din lut de modelaj având ca model piesele originale expuse în muzeu.
Activitățile sunt organizate și susținute de restauratorii de ceramică și metal – Lipot Ștefan, Mureșan Teofil și conservatorii Pop Corina, Mierluț Adriana, din cadrul Muzeului Țării Crișurilor.
Atelierul se desfășoară cu grup de maxim 12 copii. Taxa de participare este de 20 lei/copil/zi, iar înscrierile se pot face accesând următorul formular de înscriere: https://forms.gle/kyN9bTPwtdzKNete8 .
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 04, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0