Inima formată din lampioane a Oradiei a ajuns în văzduh (VIDEO/FOTO)

lampionaneImagine spectaculoasă și emoționantă, duminică, în centrul Municipiului Oradea, acolo unde peste 100 de persoane au format o inimă în jurul statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul. Acțiunea, amânată cu o săptămână din cauza vremii nefavorabile, a însemnat finalul oficial al manifestării „Oradea: Pro Viață”, organizată de Centrul de Cercetări în Medicina de Înaltă Performanță a Facultății de Medicină și Farmacie. Sub bagheta dr. Ligia Burtă, participanții îmbrăcați în alb au primit lampioane albe, pe care, la semnalul autospecialei de la Ambulanță, le-au aprins, în timp ce intonau „Gaudeamus”. Apoi, la al doilea semnal acustic, în jurul orei 21:15, lampioanele au fost eliberate și lăsate să zboare în voie, obiectele zburătoare cu flacări oferind un show deosebit, atât în timpul „decolării”, cât și în timpul călătoriei spre înălțimi.

httpvhd://youtu.be/53BzcAAM7YM

Practic, momentul memorabil a fost un omagiu tuturor celor care au salvat vieți prin donarea de organe sau de sânge, ediția aceasta a „Oradea: Pro Viață” fiind dedicată promovării donării de organe, sânge și celule stem.

[nggallery id=1601]

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

86 − 76 =