Actualizat noiembrie 22nd, 2024 12:55 PM
sept. 02, 2014 Andrei Şandor Sănătate 0 1589 vizualizari
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor anunță că în urma modificării structurii unităţii şi încheierii contractelor de furnizare de servicii cu CAS Bihor, două spitale din teritoriu, respectiv cele orășenești din Aleşd şi Ştei, oferă începând cu vara acestui an și servicii de îngrijiri paliative. Beneficiarii vor putea fi pacienţi adulţi cu anumită patologie, dar numai în urma recomandării medicilor de specialitate și a medicilor de familie. De aceste servicii de la spitalele din Aleșd și Ștei vor putea profita persoanele care suferă de „boli cronice progresive, incurabile sau ameninţătoare de viaţă, care au simptomatologie necontrolată şi/sau suferinţă psiho–socială sau spirituală”, se arată într-o informare oficială venită de la DSP. Pacienții cu pricina vor primi acolo și consiliere psihologică şi/sau religioasă. Iată principalele patologii care pot duce la necesitatea de îngrijiri paliative: boli neoplazice (tumorale sau hematologice), boli neurologice progresive (Alzheimer şi alte demenţe, Parkinson, scleroză multiplă), boli pulmonare în stadii avansate şi terminale, insuficienţă cardiacă sau renală cronică / hepatică sau alte boli incurabile progresive (ex.: artrita reumatoidă). Conform DSP Bihor, la Aleşd funcţionează un compartiment de îngrijiri paliative cu 6 paturi încă din iulie 2014, iar până acum au beneficiat de aceste îngrijiri peste 50 de pacienţi. În ceea ce privește Spitalul de la Ștei, tot din iulie funcționează secția de rigoare cu același număr de 6 paturi (la Medicină internă). Și aici, 50 de cetățeni au primit astfel de îngrijiri.
sept. 17, 2024 0
sept. 16, 2024 0
iul. 11, 2024 0
iul. 06, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 29, 2024 0