Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iun. 07, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Politică 0 469 vizualizari
Duminică, 9 iunie, cetățenii sunt chemați la urne pentru a-și exprima votul la alegerile locale, dar și la cele europarlamentare. Votarea se va desfășura între orele 7:00 – 22:00. Cei care la ora 22:00 se vor afla în secția de votare și nu au reușit să voteze o vor putea face până cel târziu la ora 23.59.
În Oradea vor fi deschise 145 secții de votare. În județul Bihor sunt în total 659 de secții.
Alegătorii vor prezenta operatorului de tabletă actul de identitate, care va fi scanat, evitându-se astfel situația votului dublu.
Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota numai la secțiile de votare la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința și doar pe teritoriul României. Pentru a fi corect informați în legătură cu secția la care sunt arondați, cetățenii sunt rugați să consulte link-ul https://www.registrulelectoral.ro/.
În ceea ce privește alegerile europarlamentare, cetățenii românii își pot exprima votul la secțiile la care sunt arondați, iar dacă nu se află în localitatea de domiciliu, la orice secţie de votare, aceștia urmând să fie înscriși în listele electorale suplimentare.
Au drept de vot cetățenii români care au împlinit 18 ani până în ziua votării inclusiv.
Aceștia pot opta să își exercite dreptul de vot fie pentru ambele scrutine (locale și europarlamentare), fie doar pentru un singur scrutin (locale sau europarlamentare).
În situația în care alegătorul optează să voteze la ambele scrutine (locale + europarlamentare), va primi 5 buletine de vot: Primar, Consiliu Local, Președinte Consiliu Județean, Consiliu Județean și Parlamentul European, fiecare dintre acestea trebuind introdus în urna corespunzătoare.
Dacă a ales să voteze doar la alegerile locale, va primi 4 buletine de vot: Primar, Consiliul Local, Președinte Consiliu Județean, Consiliul Județean, iar dacă a optat doar pentru votul la Parlamentul European, un singur buletin de vot.
Cererile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale pot fi depuse sâmbătă, 8 iunie între orele 18:00 – 19:00 sau duminică, 9 iunie între orele 7:00 și 14:00 cel târziu, acestea trebuind să fie însoțite de copii ale oricărui act din care rezultă situația de fapt care califică alegătorul drept alegător netransportabil.
Cererea trebuie să conțină în mod obligatoriu: numele, prenumele, CNP-ul, seria și nr. actului de identitate, domiciliul sau reședința solicitantului, număr de telefon de contact , precum și menționarea scrutinului/scrutinelor pentru care se exercită dreptul de vot.
Mai multe detalii pe: https://www.roaep.ro/prezentare/alegeri-9-iunie-2024/
oct. 28, 2024 0
oct. 28, 2024 0
oct. 26, 2024 0
oct. 18, 2024 Comentariile sunt închise pentru FC Bihor primeşte duminică, de la ora 11:30, vizita liderului neînvins al Ligii a II-a
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0