Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 03, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 2010 vizualizari
Faceți poze cu clădirea din spatele Tribunalului Bihor, cea care adăpostește Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu”. Săptămâna viitoare, așa cum am mai informat despre acest subiect, activitatea secției va fi mutată în clădirea Staționarului II al Spitalului Județean, pe str. Republicii. Primăria Oradea a obținut toate avizele necesare pentru acest schimb temporar de domiciliu. Conform datelor primite de la Biroul de Presă al Municipalității, spaţiul din Staţionarul II (locul în care au funcționat Oftalmologia şi Chirurgia toracică) va fi reabilitat și vor fi create saloane, săli de tratament, cabinete de consultaţie şi grupuri sanitare. De asemenea, noua locație pentru Infecțioase are o capacitate de locuri conformă cu organigrama după care funcţionează în prezent Secţia de pe str. Tribunalului. Așa cum se știe, eliberarea spațiului de acolo este necesară pentru care Primăria să poată preda amplasamentul firmei Construcții Bihor, care a câștigat licitația privind construirea parcării multietajate. Această predare este planificată să aibă loc în a doua jumătate a lunii februarie.
mart. 10, 2014 0
aug. 23, 2012 0
apr. 26, 2012 0
apr. 06, 2012 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0