Incredibil ! O familie dată jos din avion pentru că mirosea urât


O familie din orașul american Detroit a fost dată afară dintr-un avion al American Airlines, miercuri seara, după ce ceilalți pasageri s-au plâns că oamenii „miroseau urât”.
Yossi Adler, soția lui – Jennie – și fiica lor în vârstă de un an și șapte luni se întorceau acasă după o vacanță la Miami, Florida. Cu scurt timp înainte de decolare, cei trei au fost dați afară din avion și conduși către poarta de îmbarcare a Aeroportului Internațional Miami. „Dintr-o dată, după ce ne-au dat afară, au închis poarta și ne-au spus că unii oameni s-au plâns de faptul că mirosim urât. Nu ne-au mai lăsat să intrăm. Nu miroseam urât și nu merităm acest tratament”, a declarat Yossi.
Yossi a filmat discuția pe care a avut-o cu angajații companiei American Airlines, el susținând că familia lui nu miroase urât. Într-un comunicat de presă, American Arilines a declarat că familia a primit o cameră de hotel și alte bilete de zbor. Totuși, cuplul este nemulțumit pentru că compania aeriană nu i-a lăsat să-și recupereze bagajele din avionul care a plecat fără ei. Fiind șocați de cele întâmplate, oamenii au întrebat mai mulți pasageri în aeroport dacă emanau un miros urât.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

89 − = 84