Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
dec. 20, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 4145 vizualizari
O nouă listă generoasă conținând aleși locali găsiți cu bube de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) se evidențiază și prin intermediul unor edili bihoreni. Doi la număr și de sex feminin.
Este vorba, pe de o parte, despre social-democrat Mihaela Angela Sabău (foto), primărița comunei Uileacu de Beiuș. Potrivit celor de la ANI, aceasta „se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 iunie 2012 întrucât deține simultan funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată”. După cum apare pe site-ul oficial al ANI, Sabău este vizată și de acuze de fals în declarații pentru că, în declarațiile de interese depuse în perioada 2012 – 2014, aceasta nu a menționat calitatea de comerciant persoană fizică autorizată. În cazul primăriței a fost deja sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații.
Colega de listă a social-democratei este fosta viceprimăriță a comunei Buduslău. Olah Eva (UDMR) are de pătimit deoarece s-a aflat în stare de incompatibilitate atât în perioada 25 iunie 2012 – 30 ianuarie 2013 (când a deținut simultan funcția de viceprimar al comunei Buduslău și calitatea de administrator al unei firme private), cât și între 25 iunie – 12 septembrie 2012; atunci, Olah era și aleș local, și director adjunct la o societate comercială. A treia perioadă de incompatibilitate în cazul Evei Olah apare începând cu 25 iunie 2012 și a durat, aparent, până pe 5 decembrie 2014. Udemerista a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată.
Conform legislației în vigoare, o persoană găsită vinovată de incompatibilitate sau de conflict de interese nu va mai putea exercita o funcție sau o demnitate publicã pe o perioadã de 3 ani. De asemenea, în caz că respectivul / respectiva a ocupat o funcție eligibilã, el / ea nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului.
iul. 12, 2017 0
mai 05, 2017 0
mart. 02, 2017 0
mai 03, 2016 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0