Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 16, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 1919 vizualizari
După săptămâna de vacanță bonus decisă la nivel guvernamental, luni (17 septembrie), elevii din învățământul preuniversitar românesc se întorc în sălile de clasă. Noul an școlar începe sub semnul incertitudinii provocate de intrarea în vigoare a clasei 0: aproape că nimeni nu știe cum se vor derula „ostilitățile”, singurul lucru bun legat de controversata clasă gândită fostul ministru Daniel Funeriu fiind că s-a reușit dotarea corespunzătoare a locurilor în care micuții trebuie să se obișnuiască cu regimul de școală.
Prima zi de școală din anul școlar 2012/2013 va însemna, cel puțin la Ștei, manifestarea nemulțumirilor unui grup de profesori de la Colegiul Național „Avram Iancu”. Aceștia au promis că vor protesta împotriva noului lor director adjunct, Manuel Croitoru, numit în funcție grație apartenenței sale de PNL, considerând că este vorba de incompatibilitate și că nu e normal ca un dascăl care nu are nicio legătură cu unitatea lor de învățământ să ajungă într-o astfel de funcție. Citiți mai multe urmărind acest link.
Mult mai calme vor fi, pare-se, spiritele din Învățământul orădean. Nu se arată niciun protest la orizont, iar școlile și grădinițele sunt pregătite pentru debutul procesului educațional. Ba chiar s-au și înmulțit. Așa cum am relatat în urmă cu câteva zile (link), preșcolarii din zona Nufărul au la dispoziție cea mai modernă grădiniță din Bihor, aceasta fiind prima asemenea investiție realizată integral de la Revoluție.
În ceea ce privește școlile, după ce, în septembrie 2011, Municipalitatea a putut tăia panglica de la noua adresă a Colegiului Economic „Partenie Cosma”, de data asta mirosul de nou învluie sediul Liceului Teologic Reformat „Lorantffy Zsuzsanna”. După doi ani de renovare/reabilitare, unitatea de pe str. Andrei Șaguna se prezintă ca o clădire tocmai construită (link). Inaugurarea oficială e prevăzută pentru luni, ora 12.
Altă instituție de învățământ preuniversitar care începe anul educațional 2012/2013 având ceva nou de arătat este Școala cu clasele I – VIII „Dacia”. Fosta Generală 14 se poate bucura de o sală de sport nou-nouță (foto), edificată pro bono de firma Repcon. Societatea de construcții traversează o perioadă extrem de darnică cu comunitatea, fiind implicată și realizarea Centrului de îngrijiri paliative Hospice Emanuel.
În fine, dar nu în ultimul rând, Liceul Teoretic Penticostal „Betel” din Nufărul are și el motive de bucurie. Prima zi din anul școlar cel nou va însemna darea oficială în folosință a unui corp de clădire suplimentar. Acesta găzduiește internatul, cantina și sala festivă a liceului confesional.
De precizat aici că, potrivit uzanțelor, din ziua în care începe școala, societatea de transport public de călători din Oradea, OTL, revine la programul cu care elevii și profesorii s-au obișnuit. Așadar, vor fi mai multe tramvaie și autobuze pe traseu, timpii de așteptare pentru călători fiind mai scurți.
sept. 17, 2024 0
sept. 13, 2024 0
sept. 10, 2024 0
sept. 05, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0