Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
apr. 27, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1115 vizualizari
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a susținut joi, 27 aprilie, o conferință de presă în care a anunțat lansarea celei de-a treia ediții a campaniei „Luna curățeniei în județul Bihor”, care va avea loc în luna mai.
La conferința de presă au participat și inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Horea Abrudan, și Șerban Sere, managerul CSM CSU Oradea, parteneri în acest proiect.
„Luna curățeniei” este un proiect al întregii comunități, care se bucură de sprijinul partenerilor ADI Ecolect Group, ISJ Bihor, Universitatea din Oradea, cultele religioase, Clubul Sportiv Municipal Oradea, Direcția Silvică, ONG-uri de profil, mediul de afaceri local și presa.
La fel ca în anii precedenți, în luna mai vor fi organizate două competiții: „Campionatul bihorean al curățeniei”, care se adresează primăriilor din județ, și EcoProvocarea, o competiție pentru elevii din județul Bihor.
Înscrierea în concursul „Campionatul bihorean al curățeniei” se va desfășura în perioada 29 aprilie – 10 mai 2023. Concursul are un fond de premiere de 1.080.000 lei. Vor fi acordate trei premii în fiecare zonă de operare, respectiv Locul I – 100.000 lei, locul II – 50.000 lei și locul III – 30.000 lei. 10% din fiecare premiu este destinat fondului de premiere al elevilor care fac parte din EcoCluburile Bihor.
„În acest an, la Campionatul bihorean al curățeniei vor conta doar deșeurile reciclabile, respectiv hârtie/carton, plastic/doze și sticlă. 60% din punctaj va reprezenta cantitatea de deșeuri din aceste categorii împărțită la numărul de locuitori, iar 40% va fi dat de procentul de creștere a gradului de colectare separată a deșeurilor în lunile martie, aprilie și mai, prin raportare la media anului trecut”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
* Cele șase zone sunt împărțite astfel:
Lot 1B: Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard şi Toboliu;
Operator de salubrizare: RER VEST S.A.
Lot 2: Aleşd, Aştileu, Auşeu, Borod, Bratca, Brusturi, Bulz, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Şinteu, Şuncuiuş, Ţeţchea, Vadu Crişului;
Operator de salubrizare: Salubri S.A.
Lot 3: Salonta, Avram Iancu, Batăr, Cefa, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Mădăras, Olcea, Tinca, Tulca, Sânnicolau Român;
Operator de salubrizare: AVE BIHOR S.R.L.
Lot 4: Beiuş, Nucet, Ştei, Vaşcău, Budureasa, Bunteşti, Căbeşti, Căpâlna, Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Curăţele, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Sâmbăta, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş;
Operator de salubrizare: AVE BIHOR S.R.L.
Lot 5: Marghita, Abram, Abrămuţ, Boianu Mare, Balc, Buduslău, Chişlaz, Derna, Popeşti, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Viişoara;
Operator de salubrizare: AVE BIHOR S.R.L.
Lot 6: Săcueni, Valea lui Mihai, Sâniob, Cherechiu, Curtuişeni, Diosig, Roşiori, Sălacea, Şimian, Tarcea, Tămăşeu.
Operator de salubrizare: AVE BIHOR S.R.L.
apr. 02, 2025 0
mart. 31, 2025 0
mart. 24, 2025 0
mart. 11, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0