Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iul. 06, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Cultură 0 1074 vizualizari
Astăzi, 29 iunie, ora 11:00, în Sala cu Grifoni din Cetatea Oradea a avut loc conferința de presă care a precedat deschiderea ediției 2023 a Festivalului Medieval Oradea. La eveniment au participat: Alexandru Chira, director general Visit Oradea, alături de reprezentanți ai Asociației Deus Vult și invitați ai Festivalului Medieval din afara țării: Phillip Leitch (Australia), Marc Hamel (Canada), Dominic Sewell (Anglia), Michael Sadde (Franța), Thomas Menou (Franța), Per Estein Prøis- Røhjell (Norvegia) și Pierre Emmanuel Fabrigli (Italia).
Gazda Campionatului Mondial de Turnir – o premieră europeană
În deschiderea conferinței, Alexandru Chira a prezentat cavalerii din prezidiu și a mulțumit în numele orașului Oradea pentru oportunitatea de a găzdui, pentru prima dată în Europa, Campionatul Mondial de Turnir. Această competiție de elită adună cei mai buni luptători din întreaga lume, iar echipele din Franța, Australia, Canada, Anglia, Norvegia și Italia se vor întrece în lupte full contact, cu grad de pericol ridicat.
În continuare, au fost prezentate noile atracții ale festivalului, cum ar fi tururile ghidate în Cetatea Oradea organizate cu ghizi de turism acreditați. Aceste tururi sunt concepute pentru a prezenta valoarea istorică și culturală a cetății, precum și taberele medievale din Parcul Cetății. Tururile sunt gratuite și se desfășoară de patru ori pe zi, în limba română și engleză, pe parcursul celor trei zile de festival. Vizitatorii vor avea oportunitatea să interacționeze cu expozanții și să le descopere obiceiurile și istoria.
O altă noutate pentru ediția 2023 este berea festivalului, Vulturar, produsă în colaborare cu orădenii de la Bers Nova, care vor fi prezenți cu o berărie artizanală în tabăra medievală din Parcul Cetății.
„Festivalul oferă o varietate de peste 100 de activități pentru toți vizitatorii, indiferent de vârstă: turniruri celebre și demonstrații spectaculoase de luptă, corturi specifice perioadei medievale, activități medievale pentru copii, trubaduri și, desigur, concerte în fiecare seară.”, a mai menționat Alexandru Chira.
În continuare, Bogdan Dărăban și Janos Arany, reprezentanți ai Asociației Deus Vult, au oferit detalii despre activitățile din festival, precum și despre echipamentele cavalerilor care participă la Campionatul Mondial de Turnir. Armurile medievale care vor fi purtate de către concurenți în timpul turnirului cântăresc în jur de 40 de kilograme. Caii, pregătiți special pentru aceste lupte, vor fi partenerii loiali ai cavalerilor, iar lăncile folosite sunt confecționate din lemn solid au o greutate de aproximativ 20 de kilograme, măsurând peste 3 metri.
Phillip Leitch, deținătorul prestigiosului titlu de Campion Mondial de Turnir, a sosit pentru prima dată în Oradea, venind din Australia. El și-a exprimat bucuria de a fi prezent și a subliniat importanța acestui eveniment, în cadrul căruia își va apăra titlul în fața unor adversari redutabili. Cu un ton încrezător, Phillip Leitch a menționat că acesta este cel mai important eveniment pentru el în ultimii 4 ani.
Câștigătorul Campionatului de Turnir European desfășurat anul trecut la Oradea, Michel Sadde, a dezvăluit că este foarte de mândru că, după cele trei ediții care au avut loc în Australia, Campionatul Mondial este organizat în Oradea.
Prima zi a Festivalului Medieval din Oradea va debuta azi, 6 iulie, la ora 19:00, în Piața Unirii, cu ceremonia de deschidere. Parada pornește de pe strada Republicii, traversând Piața Ferdinand, Podul Sf. Ladislau, cu o staționare în fața Primăriei Municipiului Oradea. Ceremonia va fi un adevărat regal al coifurilor, oferind participanților și spectatorilor o experiență captivantă și plină de emoție.
Muzica medievală și dansurile vesele vor anima atmosfera și vor aduce în prim-plan cultura și tradițiile vremurilor apuse. Vizitatorii vor putea asista la demonstrații de luptă, turniruri, reconstituiri istorice și alte activități fascinante care vor recrea cu fidelitate atmosfera din Evul Mediu.
Atmosfera plină de farmec a festivalului va fi întreținută de concerte captivante, ce se vor desfășura pe parcursul întregii zile. Artiști precum Holoenek, Natalia Bendre, The Mono Jacks, Lazarus, Phoenix și Omul cu Șobolani vor încânta publicul cu spectacole în fiecare seară a festivalului.
Program Festivalul Medieval Oradea 2023
JOI, 6 IULIE
Piața Unirii
19:00-22:00: Ceremonia de deschidere – Parada coifurilor și prezentarea cavalerilor
VINERI, 7 IULIE
Cetatea Oradea
10:00 – 12:00: Vulturii din Călata – Prezentarea tradițiilor popoarelor nomade – Parcul Cetății
10:00 – 12:00: Demonstrație de măiestrie ecvestră cu cavalerul Christian Von Schellenberg – Parcul Cetății
10:00 – 12:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
10:00 – 14:00: Garda de Zagreb – Prezentarea infirmeriei medievale – Parcul Cetății
10:00 – 14:00: Ateliere de meșteri medievali: turnător de bronz, fierar, olar, cizmar, bijutier – Parcul Cetății
10:00 – 14:00: Prezentarea armelor de foc din Evul Mediu: fabricarea arbaletelor – Parcul Cetății
10:00 – 14:00: Jocuri medievale pentru copii – Kalandozo Komedium – Parcul Cetății
10:00 – 14:00: Fierarii din Toledo – atelier de forjă medievală – Parcul Cetății
10:00 – 14:00: Prezentarea armelor de foc folosite la asediu – Echipa de pușcași DKTHE – Parcul Cetății
12:00 – 13:00: Competiție full contact cu topoare de luptă – Parcul Cetății
12:00 – 13:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
13:00 – 13:45: Concert Peregrinii – Parcul Cetății
13:00 – 14:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
14:00 – 15:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
15:00 – 16:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
16:00 – 18:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
16:00 – 16:15: Atelier de muzică arhaică – Teatrul de vară
16:15 – 16:30: Atelier de dans – Teatrul de vară
16:30 – 18:00: Cântecele și descântecele Zânelor – Teatrul de vară
17:00 – 18:00: Ghidaj turistic în limba engleză-punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
18:00 – 19:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
18:00 – 19:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
18:00 – 20:00: Dans și poezie: „Inițiere în arta Zânelor Silvane” – Teatrul de vară
18:00 – 19:30: Competiția nobiliară a scutierilor – Lupte medievale TAP fight – Parcul Cetății
19:00 – 20:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
19:30 – 20:00: Concert Hollóének – Parcul Cetății
20:00 – 21:00: Jocuri vânătorești cu doamnele Les Écuyers de l’histoire – Parcul Cetății
20:00 – 21:00: Concert Natalia Bendre – Scenă, curtea Cetății
20:00 – 20:35: Campionatul Mondial de Turnir, Deschiderea oficială – Parcul Cetății
20:35 – 22:00: Campionatul Mondial de Turnir, Runda I – Parcul Cetății
20:00 – 20:15: Atelier de muzică arhaică – Teatrul de vară
20:15 – 20:30: Atelier de dans – Teatrul de vară
20:30 – 22:00: Spectacole la scenă – Teatrul de vară
21:00 – 22:00: Concert The Mono Jacks – Scenă, curtea Cetății
22:00 – 23:00: Spectacol de jonglerii cu foc – Ordinul Solomonarilor – Parcul Cetății
22:00 – 23:00: Spectacole la scenă – Teatrul de vară
SÂMBĂTĂ, 8 IULIE
Cetatea Oradea
10:00 – 12:00: Competiție nobiliară de tir cu arcul – Parcul Cetății
10:00 – 14:00: Vulturii din Călata – scurtă prezentare a vieții nomazilor cu posibilitate de a încerca călăritul – Parcul Cetății
10:00 – 14:00: Garda de Zagreb – Prezentarea infirmeriei medievale – Parcul Cetății
10:00 – 14:00: Ateliere de meșteri medievali: turnător de bronz, fierar, olar, cizmar, bijutier – Parcul Cetății
10:00 – 14:00: Prezentarea armelor de foc din Evul Mediu: fabricarea arbaletelor – Parcul Cetății
10:00 – 14:00: Kalandozo Komedium – jocuri medievale pentru copii – Parcul Cetății
10:00 – 14:00: Fierarii din Toledo – atelier de forjă medievală – Parcul Cetății
10:00 – 14:00: Echipa de pușcași DKTHE – prezentarea armelor de foc folosite la asediu – Parcul Cetății
10:00 – 12:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
10:00 – 11:30: Jocuri medievale pe iarbă: Jonglerie cu poiuri – zona Corp F
10:00 – 11:30: Încercarea puterii cu trasul de frânghie – zona Corp F
10:00 – 11:30: Echilibru pe catalige – zona Corp F
10:00 – 11:30: Aruncare cu bile la țintă – zona Corp F
12:00 – 13:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
12:00 – 13:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
13:00 – 14:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
13:00 – 15:00: Competiție nobiliară de lupte corp la corp – Parcul Cetății
13:00 – 14:30: Atelier de pictură cu însemne heraldice, cu accente de foiță de aur – Corpul F
14:00 – 15:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
14:30 – 16:00: Atelier sonor – Corpul F
15:00 – 15:30: Vulturii din Călata – Prezentarea tradițiilor popoarelor nomade – Parcul Cetății
15:30 – 16:30: Jocuri vânătorești cu doamnele Les Écuyers de l’histoire – Parcul Cetății
15:00 – 16:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
16:00 – 18:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
16:00 – 16:15: Atelier de muzică arhaică – Teatrul de vară
16:15 – 16:30: Atelier de dans – Teatrul de vară
16:30 – 18:00: Cântecele și descântecele Zânelor – Teatrul de vară
17:00 – 18:00: Ghidaj turistic în limba engleză-punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
18:00 – 19:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
18:00 – 19:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
18:00 – 19:00: Pedepse la curtea regală – Parcul Cetății
18:00 – 20:00: Spectacole la scenă – Teatrul de vară
19:00 – 20:00: Concert Hollóének – Parcul Cetății
19:00 – 20:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
20:00 – 20:30: Show cu toboșarii și stegarii medievali Sbandieratori Città di Castiglion Fiorentino – Parcul Cetății
20:00 – 21:00: Concert Lazarus – Scenă, curtea Cetății
20:00 – 21:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
20:30 – 22:00: Campionatul Mondial de Turnir, Runda II – Parcul Cetății
21:00 – 22:00: Concert Phoenix – Scenă, curtea Cetății
22:00 – 23:00: Spectacol de jonglerii cu foc – Ordinul Solomonarilor – Parcul Cetății
DUMINICĂ, 9 IULIE
Cetatea Oradea
10:00 – 11:30: Jocuri medievale pe iarbă: Jonglerie cu poiuri – zona Corp F
10:00 – 11:30: Încercarea puterii cu trasul de frânghie – zona Corp F
10:00 – 11:30: Echilibru pe catalige – zona Corp F
10:00 – 11:30: Aruncare cu bile la țintă – zona Corp F
10:00-12:00: Vulturii din Călata – Prezentarea tradițiilor – Parcul Cetății
10:00-12:00: Demonstrație de măiestrie ecvestră cu cavalerul Christian Von Schellenberg – Parcul Cetății
10:00-14:00: Garda de Zagreb – Prezentarea infirmeriei medievale – Parcul Cetății
10:00-14:00: Ateliere de meșteri medievali: turnător de bronz, fierar, olar, cizmar, bijutier – Parcul Cetății
10:00-14:00: Prezentarea armelor de foc din Evul Mediu: fabricarea arbaletelor – Parcul Cetății
10:00-14:00: Kalandozo Komedium – jocuri medievale pentru copii – Parcul Cetății
10:00-14:00: Fierarii din Toledo – atelier de forjă medievală – Parcul Cetății
10:00-14:00: Echipa de pușcași DKTHE – prezentare arme de foc folosite la asediu (tun) – Parcul Cetății
10:00-11:30: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
11:00-12:00: Lupte medievale cu mercenari 1 vs 1 – Parcul Cetății
12:00 – 13:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
12:00-13:00: Lupte cu topoare de război cu Les Écuyers de l’histoire – Parcul Cetății
12:00-13:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
13:00-14:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
13:00-14:30: Atelier de pictură cu însemne heraldice, cu accente de foiță de aur – Corpul F
14:00 – 15:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
14:00-15:00: Lupte medievale cu mercenari 2 vs 2 – Parcul Cetății
14:30-16:00: Atelier sonor – Corpul F
15:00-16:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
16:00-18:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
16:00-16:30: Show cu tobosarii și stegarii medievali Sbandieratori Città di Castiglion Fiorentino – Parcul Cetății
16:00-20:00: Ateliere Pictură Heradica – Pictură pe Hârtie, Sabloane Panză – Corpul F
16:30-18:00: Campionatul Mondial de Turnir, Finala – Parcul Cetății
17:00 – 18:00: Ghidaj turistic în limba engleză-punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
18:00-19:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
18:00 – 19:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
18:00-20:00: Dans și poezie: „Inițiere în arta Zânelor Silvane” – Teatrul de vară
18:00-20:00: Spectacole la scenă – Teatrul de vară
19:00-20:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
20:00-21:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
20:00-21:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
21:00-22:00: Concert- Omul cu Șobolani – Scenă, curtea Cetății
Festivalul Medieval Oradea este organizat de Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea în parteneriat cu Asociația Deus Vult, Digi, VPK – Packaging și Bers Nova.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0