Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
sept. 18, 2018 Daniel Ardelean Actualitate 0 1701 vizualizari
Teatrul Regina Maria, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Fundaţia Culturală FITO şi UNITER, organizează în perioada 23 – 30 septembrie a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Oradea.
Ca în fiecare an, spectatorii sunt invitați să se bucure de opt zile intensive de teatru, în care vor avea ocazia să vizioneze 26 de spectacole de la companii teatrale renumite din întreaga țară, dar și de peste graniță și 2 spectacole lectură. Pe lângă reprezentațiile teatrale, și această ediție va fi întregită de o serie de evenimente conexe, care au rolul de a prilejui crearea unor spații de întâlnire culturală cu totul speciale.
Festivalul Internațional de Teatru Oradea va cuprinde trei mari secțiuni: secţiunea concurs – FESTIVALUL DE TEATRU SCURT, ajuns la ediția cu numărul XXIV, secțiunea SPECTACOLE INVITATE – OFF CONCURS și o noutate a festivalului, secțiunea CU TINERI, PENTRU TINERI – România după 100 de ani, dedicată Centenarului Marii Uniri.
Festivalul de Teatru Scurt este o manifestare culturală unică în peisajul teatral românesc și are caracter competitiv. Anul acesta selecția a fost realizată de către Victoria Balint – șeful de birou proiecte culturale și relații cu publicul al Teatrului Regina Maria și cuprinde 14 producții realizate atât de teatre instituționalizate, cât și de cele care provin din mediul independent. Juriul, format din cinci personalități culturale, și anume: criticii de teatru Ion Parhon (care anul acesta va ocupa locul de președinte al juriului), Elisabeta Pop și actorii Teodor Corban, Cristian Șofron și Richard Balint, vor acorda cinci premii.
În componența Festivalului de Teatru Scurt intră şi „Concursul de Creaţie Dramatică Dedicat Piesei Scurte”, care are ca scop încurajarea dramaturgiei românești originale, cu precădere a teatrului scurt. În concurs au fost înscrise ediția aceasta 15 texte, iar câștigătorul va fi desemnat de juriul format din criticii de teatru Oana Borș, Claudiu Groza şi actorul Eugen Țugulea.
Secţiunea SPECTACOLE INVITATE – OFF CONCURS este dedicată special orădenilor și aduce în fața spectatorilor producții excepționale, care au stârnit admirație peste tot unde s-au jucat. Dintre cele opt spectacole care se încadrează la această secțiune, două vin de departe: din Franța – Les Rois Vagabonds, cu spectacolul „Concerto pour deux clowns” și USA – Trap Door Theatre, cu spectacolul „Occidental Express”.
Secțiunea „CU TINERI, PENTRU TINERI – România după 100 de ani” se încadrează în șirul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri din cadrul festivalului și pornește de la principiul valorificării importanței istorice a făurii României Mari, însă prin prisma tinerilor, a celor care reprezintă prezentul și viitorul acestei țări, care duc mai departe efortul predecesorilor de a crea o Românie unită, independentă și bogată cultural. În cadrul acestei secțiuni au fost selectate câteva spectacole de teatru care tratează teme sociale, punând accent pe problemele actuale sau din trecutul recent cu care s-au confruntat cu precădere tinerii.
În completarea acestei idei, spectacolele care fac parte din Festivalul de Teatru Scurt, a cărei selecție pornește de la același principiu, vor fi analizate și de un juriu format din patru tineri studenți, care vin de la cele mai prestigioase facultăți de teatru din țară.
Tot în cadrul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri se înscrie și spectacolul de poezie „Treptele Unirii”, susținut de actorul Emil Boroghină.
De asemenea, pe lângă evenimentele destinate sărbătorii Centenarului, iubitorii de carte sunt invitați la lansarea volumului „Ei sunt printre noi (cartea monologurilor)”, scrisă de dramaturgul Mihai Ignat.
Festivalul Internațional de Teatru Oradea se alătură, de asemenea, eforturilor de reconstrucție a Palatului Episcopiei Greco-Catolice și lansează campania „UN FESTIVAL PENTRU ORADEA – împreună pentru o clădire, artiștii susțin reconstrucția Palatului Episcopiei Greco-Catolice”. La spectacolele în aer liber „Mioriţa”, „Eutopia” şi Concertul în 2 susţinut de Ada Milea și Bobo Burlăceanu, intrarea este liberă, însă se vor amplasa urne în care spectatorii pot dona bani pentru reconstrucția clădirii palatului, urmând ca suma adunată să fie virată în conturile Episcopiei.
Evenimentele din cadrul FITO 2018 se vor desfăşura în opt spaţii diverse, forând atât convenţionalul, prin spectacolele la Sala Mare a Teatrului şi Sala Arcadia, cât şi neconvenţionalul prin spectacolele cu publicul pe scenă la Casa de Cultură a Sindicatelor, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor, Sala Studio Szigligeti, Sala Florica Ungur, Studio Act și scena mobilă amplasată în aer liber.
FITO, unul dintre cele mai importante evenimente culturale orădene, va reuni astfel şi anul acesta nume mari ale teatrului românesc, dintre care îi amintim pe actorii Maia Morgenstern, Emil Boroghină, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Andreea Vasile, dar și regizori, critici și directori de teatru. Estimăm un total de 500 de invitați.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi: sponsorului oficial Raiffeisen Bank, partenerului oficial Holcim, sponsorilor Club Rotary Oradea, Rotary Club Oradea Art Nouveau, D&C, Mic Mobilier Trans, Lions Club, A’la Chef Catering, S.C. Congips, Farmacia 3 și tuturor partenerilor media: Revista Zile și Nopți, Cotidianul Crișana, Jurnalul Bihorean, Bihoreanul, Bihorștiri, Evenimente Oradea, Agerpres, Revista Yorick, Radio România Cultural, Ghid Local, Magic FM, Aleșd Online, InfoOradea, UZP Bihor și Party Oradea.
Biletele s-au în vânzare la Agenţia Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0372/368.475.
Programul Festivalului
24 SEPTEMBRIE (Luni)
Ora 17:00 – Sala Arcadia | NOI NU!, de Andreea Radu, regia Laura Moldovan – Teatrul „Aureliu Manea” Turda
Ora 19:00 – Sala Mare a Teatrului | O LECȚIE DE BUNE MANIERE, de Jean–Claude Grumberg, regia Alexandru Berceanu – Teatrul Evreiesc de Stat București
Ora 21:30 – Sala Studio Szigligeti | PULVERIZARE, de Alexandra Badea, regia Andrei Măjeri – APOLLO 111, București
25 SEPTEMBRIE (Marți)
Ora 17:00 – Sala Arcadia | ZEUL MĂCELULUI, de Yasmina Reza, regia Erwin Șimșensohn – Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoșani
Ora 19:00 – Sala Mare a Teatrului (cu publicul pe scenă) | REGINA FRUMUSEȚII DIN LEENANE, de Martin McDonagh, regia Vlad Cristache – Teatrul „Jean Bart” Tulcea
Ora 21:00 – Piața Unirii | MIORIȚA, înscenarea de Ovidiu Mihăiță – Auăleu Teatru, Timișoara
Ora 21:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor (cu publicul pe scenă) | GARDENIA, de Elzbieta Chowaniec, regia Zoltan Balazs – Teatrul Odeon București
26 SEPTEMBRIE (Miercuri)
Ora 18:00 – Sala Mare a Teatrului | ULUITOARELE NUMERE DE SINGURĂTATE ALE LUI EDWARD GANT, de Anthony Nielsen, regia Dragoș Alexandru Mușoiu – Teatrul „Fani Tardini”, Galați
Ora 19:00 – Sala Studio Szigligeti | OCCIDENTAL EXPRESS, de Matei Vișniec, regia Szabo K. Istvan – Trap Door Theatre, S.U.A.
Ora 20:00 – Sala Arcadia | VARIAȚIUNI ENIGMATICE, de Éric–Emmanuel Schmitt, regia Elvira Rîmbu – Teatrul Regina Maria, Oradea
Ora 21:00 – Studio Act | POVESTE DIN TRANSILVANIA / ERDÉLYI MESE, de George Ștefan, regia Andi Gherghe – Studio Act Oradea
27 SEPTEMBRIE (Joi)
Ora 17:00 – Sala Florica Ungur | TREPTELE UNIRII, recital al actorului Emil Boroghină, regia Alexandru Mâzgăreanu – Coproducţie a Teatrului Nottara şi a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova – spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri
Ora 18:00 – Sala Mare a Teatrului | TARTUFFE, de Jean–Baptiste Poquelin zis Molière, regia Alexandru Mâzgăreanu – Teatrul „Maria Filotti”, Brăila
Ora 20:00 – Sala Arcadia | GUNOIERUL, de Mimi Brănescu, un spectacol în regie colectivă – Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași
Ora 21:30 – Piața Regele Ferdinand I (Scena Mobilă) | ÎN INIMA NOPŢII – EPISODUL MACBETH, scenariu după William Shakespeare de Gavriil Pinte, cu inserții din George Banu și Monique Borie – Teatrul Regina Maria, Oradea
28 SEPTEMBRIE (Vineri)
Ora 17:00 – Sala Arcadia | VÂRSTELE LUNII, de Sam Shepard, regia Toma Dănilă – Unteatru, București
Ora 19:00 – Sala Mare a Teatrului | CĂLDURĂ ÎN NOIEMBRIE, de Yana Dobreva, regia Petru Vutcărău – Teatrul Național „Eugene Ionesco”, Republica Moldova
Ora 21:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor (cu publicul pe scenă) | TATĂL, de Florian Zeller, regia Radu Iacoban – Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad
29 SEPTEMBRIE (Sâmbătă)
Ora 15:00 – Sala Arcadia | Spectacol lectură: SUB-SOUL, de Crista Bilciu
Ora 17:00 – Sala Florica Ungur | CAPU’ DE BIZON, de David Mamet, regia Theodor–Cristian Popescu – Teatrul Național Târgu Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”
Ora 19:00 – Sala Mare a Teatrului | DRAGĂ DOAMNĂ PROFESOARĂ, de Ludmila Razumovskaya, regia Andrei Măjeri – Teatrul Municipal Baia Mare
Ora 21:30 – Piața Regele Ferdinand I (Scena Mobilă) | EUTOPIA, de Yannis Margaritis după Aristofan, regia Yannis Margaritis – Teatrul de Stat Constanța
30 SEPTEMBRIE (Duminică)
Ora 16:00 – Sala Arcadia | Lansare de carte: EI SUNT PRINTRE NOI (CARTEA MONOLOGURILOR), de Mihai Ignat
Ora 17:00 – Sala Arcadia | Spectacol lectură: HALLO, SWITZERLAND, de Laurențiu Budău
Ora 18:00 – Sala Mare a Teatrului | TEROARE, de Ferdinand von Schirach, regia Bobi Pricop – Teatrul Național Târgu Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”
Ora 21:00 – Piața Regele Ferdinand I (Scena Mobilă) | CONCERT ÎN 2, cu Ada Milea și Bobo Burlăcianu
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0