Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 16, 2014 Andrei Şandor Administrație 0 1490 vizualizari
În conformitate cu o decizie luată în acest an de Consiliul Local Municipal, Primăria Oradea începe să pună în aplicare planul de transformare a locuințelor din centru în spații cu altă destinație. Este vorba, desigur, despre acele locuințe care erau date, până acum, în chirie persoanelor/familiilor care solicitau acoperiș asupra capului din partea administrației locale. După cum informează Municipalitatea, în câteva zile vor fi scoase la vânzare 4 astfel de spaţii. Ele se află pe sttrăzile Armatei Române şi Vasile Alecsandri. „Ca urmare a eliberării pe cale naturală (deces, renunţare, evacuare etc), se va proceda la transformarea spaţiilor aflate în administrarea Consiliului Local în spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, urmând a fi vândute la licitaţie publică cu strigare persoanelor fizice autorizate şi societăţilor comerciale”, spun cei de la Primărie. Urmează ca data, ora, preţul de pornire şi documentaţia aferentă organizării licitaţiilor să fie publicate pe site-ul oradea.ro. Se dorește ca fondurile obţinute din vânzarea spaţiilor de acest tip să fie folosite pentru renovarea faţadelor imobilelor din zona Ansamblul Urban – Centrul Istoric Oradea. De asemenea, noii proprietari vor avea obligativitatea de a reabilita faţadele alături de ceilalţi proprietari.
La ora publicării acestui articol, pe site-ul administrației locale existau deja două anunțuri cu privire la scoaterea la licitație a unui spațiu. Primul este în Parcul Traian (link) și e compus din 3 camere (preț de pornire – 81.843 euro), iar al doilea se află pe str. Ep. Mihai Pavel (link), se află în stare avansată de degradare și e scoasă la licitație pentru o sumă de pornire de 7.380 euro.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0