Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
sept. 14, 2020 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1496 vizualizari
Lungmetraje, evenimente de istoria filmului, filme în competiția Filmgalopp, dar și scurtmetraje și filme pentru copii îi așteaptă pe cinefili în acest an, între 16 și 20 septembrie, la Filmtettfeszt – Zilele Filmului Maghiar. În cadrul festivalului vor avea loc atât proiecții în aer liber, cât și la cinematografe și online.
Proiecțiile vor avea loc în 15 orașe din Transilvania: Arad, Brașov, Carei, Cluj-Napoca, Covasna, Gheorgheni, Gherla, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Salonta, Sibiu, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Timișoara.
Intrarea la toate proiecțiile – o selecție din cele mai bune producții maghiare recente – este gratuită și fiecare film va beneficia de subtitrare în limba română. Biletul cu valoare zero se obține fie prin rezervare online ori telefonică – pentru filmele în aer liber, fie de la casieriile cinematografelor. Spectatorii sunt rugați să afle de pe www.zilelefilmuluimaghiar.ro modalitățile de obținere a biletelor valabile pentru fiecare oraș.
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc miercuri, 16 septembrie, de la ora 18:30, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca, iar în cadrul acesteia va fi proiectat documentarul lui Visky Ábel, Povești din închisoare.
Între filmele proiectate în cadrul festivalului în diverse orașe se numără producțiile FOMO – Fear Of Missing Out (regia Hartung Attila) și În liniște (regia Nagy Zoltán) – ambele drame cu tematică foarte actuală. Cinefilii vor putea urmări și Prizonierii, o dramă istorică semnată de Deák Kristóf, care a câștigat premiul Oscar cu scurtmetrajul Mindenki/Cântecul. Spectatorii vor fi transportați în trecut, în perioada de după al Doilea Război Mondial, și prin filmul romantic Povești mărunte, regizat de Szász Attila.
De asemenea, spectatorii vor putea vedea și drama Eden (regia Kocsis Ágnes), Valan – Valea Îngerilor városa (regia Bagota Béla) – un film polițist care se petrece în Ardeal, dar și comedia savuroasă Belea la Budapesta (regia Lóth Balázs).
Cinefilii vor putea descoperi și în acest an, la Zilele Filmului Maghiar, adevărate delicatese de istoria filmului.
Filmul englez Ghost Train a avut premiera în 1931, iar doi ani mai târziu a fost lansată o versiune maghiară și una românească a acestuia. Remake-urile din 1933 au fost regizate de Lázár Lajos și, respectiv Jean Mihail, iar componența echipelor implicate în producția celor două filme este aproape identică. Remake-urile filmate cu actori maghiari și români preiau mai multe înregistrări din filmul original, iar scenariul rescris și limbajul filmului sunt foarte similare în cele două versiuni mai noi. Cele două remake-uri vor fi proiectate într-un montaj paralel de 65–70 de minute realizat de Kővári Szabolcs.
Proiecția filmului Fotografie, al lui Zolnay Pál, apărut în 1972, e un alt eveniment special al festivalului. Filmul aparține unei mișcări foarte spectaculoase din istoria filmului maghiar: documentarismul anilor ’70, așa-numita Școală din Budapesta. Însă chiar și în cadrul acestui trend care a înglobat multiple feluri de creație, filmul lui Zolnay rămâne un fenomen aparte și izolat. Producția amestecă evenimente create și evenimente observate într-o măsură în care granița dintre ficțiune și realitate devine greu de identificat.
Nici copiii nu vor fi uitați: Povești de pe malul lacului 2. – Iarna în Marea de Stuf și PălărieTare și NasDeCartof îi așteaptă.
Competiția Filmgalopp va avea loc pentru a șasea oară la Zilele Filmului Maghiar și va include nouă producții, creații ale unor tineri din Transilvania dintre care mulți sunt studenți sau au absolvit recent facultăți de regie. În selecție sunt cuprinse producții diverse: de la dramă de carantină ori SF la studiu experimental și film de animație. Publicul va putea vota filmele din competiție pe zilelefilmuluimaghiar.ro unde vor putea fi vizionate și producțiile.
De altfel, în programul festivalului au fost incluse și trei proiecții online, tot pe zilelefilmuluimaghiar.ro: vineri, 18 septembrie: Deva (regia Szőcs Petra), sâmbătă, 19 septembrie: Prizonierii (regia Deák Kristóf), iar duminică, 20 septembrie: Cei care au rămas (regia Tóth Barnabás) – propunerea Ungariei pentru nominalizare la Oscar în 2020. Filmele vor putea fi vizionate în fiecare seară de la ora 20:00 până la miezul nopții.
Citiți programul detaliat pe orașe, precum și informații cu privire la filme pe website-ul oficial al festivalului, zilelefilmuluimaghiar.ro.
Reguli de acces și măsuri de siguranță pentru public: Spectatorii vor intra în perimetrul festivalului doar cu mască, își vor dezinfecta mâinile și le va fi măsurată temperatura. Ei vor păstra distanța de minimum 1,5 metri față de alți spectatori, iar pentru evitarea aglomerației, sunt rugați să obțină în avans biletele – online (în cazul filmelor în aer liber), respectiv de la casieria cinematografului (în cazul filmelor de la cinematografe).
nov. 04, 2024 0
oct. 15, 2024 0
sept. 20, 2024 0
iul. 18, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0