Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 17, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1953 vizualizari
La începutul lunii martie a fost semnat contractul de execuție pentru lucrarea „Reabilitare fațade și refacere iluminat arhitectural la Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea”, urmând ca lucrările să înceapă în prima parte a lunii aprilie 2020.
Valoarea lucrărilor este de 1.776.028,25 lei fără TVA, durata contractului este de 8 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, iar executantul lucrărilor este asocierea SC Drum Asfalt SRL și SC Trameco SA.
În cadrul reabilitării se vor executa următoarele lucrări:
– Refacerea tencuielilor în zonele în care acestea sunt degradate;
– Refacerea tâmplăriilor în zonele distruse de incendiu;
– Refacerea decorațiunilor degradate sau reabilitarea acestora acolo unde se impune;
– Înlocuirea glafurilor, a jgheaburilor și burlanelor din tablă zincată cu jgeaburi și burlane din cupru;
– Refacerea zugrăvelilor la fațadă;
– Soclul prefabricat din plăci marmură se va curăţa cu peria de sârmă şi apoi se va trata cu o soluţie de conservare incoloră mată;
– Se va reface iluminatul arhitectural al imobilului, cu repectarea amplasamentului.
Lucrările de reabilitare a fațadei în prima etapă vor fi începute în curtea interioară a palatului Episcopal.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0