X Factor 2: Răzvan și Dani vor câștiga câte 60.000 de Euro de căciulă pentru cel de-al doilea sezon al show-ului

Răzvan şi Dani s-au descurcat de minune în primul sezon al emisiunii X Factor România. De aceea, șefii lor de la Intact Media Group s-au gândit să renegocieze contractele. Surse din Antena Group citate de tabloidul Libertatea susțin că Răzvan și Dani vor primi câte 60.000 de Euro, cu 10.000 mai mult decât au luat pentru primul sezon.

Valoarea imensă a salariului pentru doar 4 luni de muncă îi împinge pe cei doi matinali de la Antena 1 în topul  celor mai bine plătite vedete de televiziune.

Pentru sezonul cu numărul 2, caravana X Factor va trece prin şase oraşe. Prima preselecție va avea loc în Oltenia, pe  15 iunie la Universitatea din Craiova. Urmează Sibiul pe 18 iunie, unde preselecția va avea loc la Hotelul Apollo Hermannstadt. Pe 21 iunie, Răzvan și Dani se vor afla la Timişoara, la Hotelul Boavista, pe 24 iunie, la Cluj pe stadionul Cluj Arena, iar pe 27 iunie, caravana va ajunge la Iaşi.

Audițiile X Factor 2 vor debuta la  Bucureşti, pe 1 iulie, la Palatul Naţional al Copiilor. Și de această dată marele premiu este în valoare de 200.000 de Euro.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 26 = 34