Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 12, 2024 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 894 vizualizari
În seara zilei de luni, 12 februarie, pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă din localitatea Tărian, eveniment în urma căruia, din nefericire, o persoană a decedat.
În jurul orei 19.50, o apelantă a numărului unic 112 sesiza producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Tărian, semnalând totodată posibilitatea ca proprietarul să fi fost surprins de flăcări în interior.
La adresa indicată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a mobilizat imediat, echipajele de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, echipajul de pompieri paramedici al Detașamentului 2 Oradea și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Girișu de Criș, care a intervenit cu o autospecială de stingere.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta deosebit de violent, la casa formată dintr-o cameră de aproximativ 16 mp și la acoperișul acesteia.
Echipajele de pompieri și membrii SVSU Girișu de Criș au localizat și lichidat focarele în aproximativ 15 minute, însă, din nefericire, în interior au găsit trupul carbonizat al proprietarului, în vârstă de 80 de ani.
Pompierii au continuat să acționeze la fața locului, pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului și stabilirea împrejurărilor determinante ale evenimentului, până în jurul orei 22.20.
Cercetările efectuate au indicat faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă.
Măsuri de prevenire a incendiilor generate de mijloacele de încălzire
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, vă reamintește faptul că, prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, puteți evita producerea unor astfel de tragedii.
Astfel, pentru preîntâmpinarea situațiilor de urgență generate de mijloacele de încălzire, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor :
Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta, materiale combustibile;
Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
Se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii sau nesupravegheate;
Cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 07, 2024 0
oct. 28, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0