![]()
Joi, 10 martie, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu care a afectat două autovehicule și o clădire.
În jurul orei 13.30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la un autoturism care rula pe strada Graurilor din Oradea. În momentul izbucnirii incendiului, șoferul a parcat mașina și s-a autoevacuat.
Pentru gestionarea situației de urgență semnalate, au fost alertați pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, care, în momentul sosirii la locul evenimentului au constatat că flăcările, care se manifestau violent în partea din față a autovehiculului, afectând și bara din spate a mașinii parcate în apropiere, se propagaseră la acoperișul construcției aflate la circa 30 de centimetri de autoturismul în flăcări.
![]()
Forțele de intervenție au localizat și lichidat rapid focarele de incendiu, reușind să salveze autoturismul și clădirea aflate la mică distanță de autovehiculul incendiat.
Incendiul, având, cel mai probabil, o cauză de natură electrică, a afectat mașina în proporție de aproximativ 60%, o fereastră și circa patru metri pătrați din acoperișul clădirii situate în imediata proximitate, precum și bara din spate a celuilalt autovehicul.




