Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 21, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1129 vizualizari
În dimineața zilei de miercuri, 21 aprilie, pompierii militari au acționat pentru stingerea incendiului izbucnit la un autotren care transporta cereale, pe raza localității Biharia.
Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea evenimentului, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 09.50, moment în care, la fața locului, au fost mobilizate echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, subunitate în al cărei raion de intervenție se afla autovehiculul.
Trecând chiar în acele momente prin zona respectivă, în timp ce se deplasau la un exercițiu specific cu forțe și mijloace în teren, pompierii militari din cadrul Gărzii Sălard, au intervenit de urgență, localizând și lichidând incendiul în mai puțin de cinci minute, reușind astfel să salveze autovehiculul și încărcătura acestuia.
Sosiți în câteva minute la locul intervenției, pompierii Detașamentului 2 Oradea au acționat, alături de colegii din cadrul Gărzii de Intervenție Sălard, pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului, ale cărui pagube au fost limitate la tubulatura de plastic și cabluri din compartimentul motor.
Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit electric.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0