Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
apr. 14, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1051 vizualizari
În dimineața zilei de joi, 14 aprilie, acoperișul unei case din localitatea Petreu, comuna Abrămuț, a fost mistuit de flăcări, în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Apelul care sesiza producerea incendiului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 04.45, moment în care, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate cu operativitate, echipajele Detașamentului de Pompieri Marghita.
La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau generalizat la nivelul acoperișului, existând un risc ridicat de extindere a acestora la întreaga casă și la o altă locuință situată la circa doi metri de focare.
Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, acționând simultan pentru stingerea focarelor și protecția camerelor, respectiv a celeilalte clădiri expuse riscului de incendiere. Incendiul a fost stins în limitele găsite, echipajele de pompieri reușind să salveze încăperile locuinței și casa învecinată.
În urma evenimentului au ars acoperișul casei, pe o suprafață de circa 150 de metri pătrați și aproximativ 50 de metri pătrați tavan fals.
Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică
Pompierii militari bihoreni vă reamintesc măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea incendiilor de natură electrică, soldate cu pagube materiale şi uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti:
• Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
• Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
• Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiator, aerotermă, reşou, fier de călcat, lampă, televizor şi altele asemenea;
• Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
• Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
• Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent;
• Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (radiator, frigider, reşou, aerotermă, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.
• Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.
• Nu blocaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;
• Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.
• Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 07, 2024 0
oct. 30, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0