Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 03, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2080 vizualizari
Luni, 2 noiembrie, în jurul orei 20.15, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” cu privire la producerea unui incendiu la o locuinţă situată în localitatea Chișlaz.
Pentru gestionarea evenimentului semnalat, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgenţă, echipajele de pompieri militari ale Detaşamentului Marghita, fiind alertat totodată şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Chișlaz.
Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul cu operativitate, în limitele găsite, pagubele fiind limitate la aproximativ 10 metri pătraţi din acoperişul și podul casei.
Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un burlan de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, reamintim bihorenilor necesitatea izolării termice a coşurilor și burlanelor de fum, faţă de materialele combustibile din structura planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn etc.). Totodată, coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0