Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 24, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 563 vizualizari
Joi, 24 iunie, în jurul orei 09:00, un apel pe numărul unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crişana” al județului Bihor, despre producerea unui incendiu în balconul unui apartament, de la ultimul etaj, al unui bloc de locuințe, de pe strada Piteștilor din municipiul Oradea.
La adresa indicată de apelant, au fost mobilizate de urgență, din cadrul celor doua detașamente de pompieri de la nivelul municipiului Oradea, cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale pentru lucrul la înălțime, un echipaj de terapie intensivă mobilă, și trei autospeciale de primă intervenție și comandă, cu un total de 36 de pompieri militari.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără la nivelul balconului, fiind propagat și la acoperișul blocului, afectând o suprafață de aproximativ 350 mp.
Incendiul, care cel mai probabil a fost provocat de jarul de la o țigară aprinsă lăsată în balcon, a fost localizat după aproximativ 35 de minute de la sosirea echipajelor de pompieri, fiind împiedicată propagarea la celelalte apartamente și a fost lichidat la o oră de la primul apel care anunța evenimentul.
În urma incendiului a fost distrus în totalitate acoperișul blocului cu o suprafață de aproximativ 350 mp și diverse lucruri depozitate în balconul de unde s-a inițiat incendiul.
În urma incendiului nu s-au înregistrat persoane rănite ori decedate.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0