Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 19, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2793 vizualizari
Miercuri, 18 octombrie, echipajele Stației de Pompieri Aleșd au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Valea Mare de Criș, comuna Borod.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la hambarul din curtea gospodăriei, construcție în interiorul căreia erau depozitate mai multe tone de fân. În urma producerii evenimentului, au ars aproximativ 10 tone de fân.
Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a incendiului, jocul unui copil, în vârstă de șapte ani, cu focul.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, care se pot solda cu rănirea copiilor, pompierii militari bihoreni recomandă celor care îi au în grijă pe cei mici, însușirea regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor și respectarea strictă a acestora.
Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:
• înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
• păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
• nu îi permiteţi accesul, nesupravegheat, în depozite de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri etc., cu mijloace care pot produce incendii;
• nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune;
• odată cu creșterea, învăţaţi-l cum să utilizeze sursele de aprindere și să se comporte în situaţii de pericol.
De asemenea, învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:
• dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
• dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru urgențe 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
• să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
• dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
• atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.
Pentru prevenirea unor situații de urgență provocate de instalațiile electrice este important:
• să eliminaţi orice posibilitate de acces al copilului la componentele instalaţiilor electrice, precum prize, tablouri electrice etc;
• să-l supravegheați permanent în timp ce folosește jucării care sunt alimentate direct de la reţea. Este preferabil să cumpăraţi jucării electrice alimentate cu baterii sau de la un transformator cu tensiunea de 12 V;
• să supravegheaţi permanent aparatele electrice sub tensiune și să nu le lăsaţi la îndemâna celor mici;
• să nu permiteţi copilului să folosească aparatele electrice de uz casnic (fier de călcat, reșouri, radiatoare etc.) și să nu-i lăsaţi la îndemână obiecte conductoare ce pot fi introduse în priză.
Pentru preîntâmpinarea unor evenimente nefericite provocate de mijloacele de încălzire:
• nu așezaţi pătuţul copilului în imediata vecinătate a sobelor cu sau fără acumulare de căldură;
• nu lăsaţi copilul să aprindă focul sau să se joace la elementele instalaţiilor de încălzire; supravegheaţi-l pe timpul zilei, atunci când sobele sunt în funcțiune;
• nu –l lăsați să se joace în apropierea aparatelor de încălzit sau preparat hrană;
• nu permiteţi copilului să se joace cu focul;
• nu-l încuiaţi în casă, cu focul aprins în sobă.
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0