Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 12, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1385 vizualizari
Peste 20 de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, coordonați în teren de prim-adjunctul inspectorului șef, locotenent-colonel Csilik Alexandru Adrian, acționează cu cinci autospeciale de lucru cu apă și spumă și mijloace de primă intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată care se manifestă la un teren situat la ieșirea din Oradea spre Sântandrei, (și în zona adăpostului de câini „Grivei”), pe o suprafață de circa 15 hectare.
Echipajele de pompieri au reușit să localizeze incendiul, împiedicând propagarea flăcărilor la adăpostul de câini, silozuri de cereale, o fermă și alte construcții. Se acționează în continuare pentru stingerea incendiului. Situația este în dinamică: vântul alimentează flăcările și dezvoltă focare disparate
Pompierii bihorerni trag din nou, un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl reprezintă incendierea vegetației uscate în scopul igienizării terenurilor.
Doar azi, 12 august, până la această oră, pompierii militari bihoreni au intervenit la patru incendii de vegetație uscată, flăcările periclitând anexe gospodărești, ferme, animale ș.a.m.d.
„Reamintim bihorenilor că arderea vegetaţiei uscate este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor . Printre măsurile care trebuie respectate cu strictețe se numără: condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii”, se arată într/un comunicat al ISU Crișana.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0