Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
aug. 05, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 2779 vizualizari
Peste 40 de pompieri militari au acționat pentru stingerea unui incendiu produs, la un depozit de deșeuri reciclabile, situat pe DN 79, între localitățile Nojorid și Leș.
Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecția comunităților din zonă, respectiv a traficului de pe DN79, a fost transmis un mesaj de avertizare prin Sistemul RO-ALERT, pe o rază de 5 km, în jurul obiectivului afectat.
Duminică, 04 august, în jurul orei 18:30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” a județului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112 cu privire la producerea unui incendiu la un depozit aparținând unei societăți comerciale al cărei domeniu de activitate îl constituie reciclarea deșeurilor.
Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului au fost mobilizate nouă echipaje de pompieri militari care au intervenit cu șapte autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și o autospecială de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN), respectiv un echipaj pompieri militari paramedici din cadrul Detașamentului 2 Oradea.
În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta violent pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați, iar din cauza vântului puternic flăcările s-au extins pe o suprafață de circa 1000 de metri pătrați, existând riscul propagării acestora la întreaga cantitate de deșeuri depozitate pe o suprafață de peste 20.000 metri pătrați.
Acţiunea de stingere a fost îngreunată de existenţa numeroaselor materiale combustibile (materiale plastice, material lemnos, deșeuri carton etc.), ce au determinat dezvoltarea, pe timpul arderii, a unor temperaturi înalte şi degajări masive de gaze şi fum, de vântul puternic care a favorizat propagarea rapidă a flăcărilor, dar și de lipsa surselor de apă de pe amplasament, alimentarea autospecialelor realizându-se în sistem navetă de la sistemul de hidranți al localității Nojorid.
Date fiind condițiile dificile de desfășurare a operațiunii și amploarea incendiului, inspectorul șef, colonel Caba Sorin Mihai, care a condus operațiunea în teren, a ordonat suplimentarea forțelor și mijloacelor de intervenție, astfel că, pentru localizarea și lichidarea focarelor, respectiv pentru împiedicarea extinderii incendiului, 48 de pompieri militari au intervenit cu nouă autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de intervenție la înălțime, la locul intervenției fiind mobilizate și echipajul care încadrează autospeciala de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică, nucleară (CBRN) și un echipaj de prim ajutor calificat.
În jurul orei 20.00 incendiul a fost localizat, forțele de intervenție actionând pentru lichidarea acestuia, până în jurul orei 20.20. Echipajele de pompieri militari acționează în continuare pentru identificarea eventualelor focare ascunse și înlaturarea efectelor negative.
În urma producerii evenimentului, au ars deșeuri reciclabile pe o suprafață de circa 1 000 de metri pătrați.
Cauza probabilă a incendiului urmează a fi stabilită de către o comisie numită în acest sens.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 07, 2024 0
oct. 28, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0