Actualizat mai 18th, 2025 8:03 PM
iul. 23, 2018 Daniel Ardelean Actualitate 0 2177 vizualizari
Un incendiu puternic de vegetaţie a izbucnit luni într-o zonă situată la periferia capitalei Greciei, Atena, determinându-i pe localnici să îşi părăsească locuinţele, din cauza norului gros de fum care a acoperit oraşul, informează Reuters.
Mai mult de 70 de pompieri, 30 de echipaje şi cinci elicoptere cu apă s-au deplasat la faţa locului pentru stingerea incendiului, care a izbucnit lângă piaţa Kinetta, situată la aproximativ 45 de km est de Atena.
Un nor de fum cu nuanţe negre şi portocalii a acoperit luni după-amiază dealul Acropole şi templul Parthenon.
Amplificat de vâutul puternic care bate din mai multe direcţii, incendiul a izbucnit într-o pădure de pin. Imaginile prezentate de televiziunea locală arată mai multe grădini în flăcări.
Un oficial al brigăzii de pompieri a afirmat că focul se îndrepta spre o zonă rezidenţială din Kinetta.
Incendiile de vegetaţie sunt foarte des întâlnite pe perioada verii în Grecia, însă iarna trecută a influenţat producerea unor astfel de incidente.
apr. 11, 2025 0
mart. 26, 2025 0
mart. 11, 2025 0
mart. 10, 2025 0
mai 18, 2025 0
mai 17, 2025 0
mai 17, 2025 0
mai 17, 2025 0