Încă un succes clar pentru poloiştii de la CSM Oradea

CSM Oradea a obținut cea de-a 2-a victorie a zilei de vineri și a 4-a din tot atâtea jocuri susținute la turneul de Superliga Națională la polo pe apă – ediția 2020/21. Bihorenii au învins Rapid București, scor 16-4. Meciul a fost în direct pe Look Sport 2.

Partida a fost la discreția elevilor lui Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu. Aceștia s-au detașat încă de la început, scorul la prima pauză fiind de 5-1. Avantajul CSM-ului a urcat la 9-2 după 16 minute de joc efectiv. Avantajul a continuat să urce, scorul la intrarea în secvența decisivă fiind de 11-3. Ultima repriză a fost adjudecată de CSM oradea cu 5-1.

Marcatorii CSM Oradea în axcest meci au fost: Colodrovschi, Popovici – 3 goluri, Vătrai, Rogac, V. Georgescu, H. Ilisie – 2 goluri fiecare, R. Georgescu, N. Ilisie – 1 gol fiecare.

CSM Oradea are 4-0 la general înaintea celor mai importante confruntări de la turneul găzduit de Focșani. Sâmbătă, ora 13:30, formația orădeană se duelează cu Dinamo București, iar duminică, ora 12:00, întâlnește pe Steaua București. Ambele meciuri vor fi transmise în direct pe Look Sport.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

82 + = 86