Încă un mit demontat: municipiul Oradea nu este campion la atragerea de fonduri europene și guvernamentale!

PSD demonstrează eficiență și o foarte bună absorbție a fondurilor europene nu doar la nivelul guvernului, ci și al administrațiilor locale. Conform datelor oficiale, municipalitățile conduse de primari PSD reușesc cele mai bune performanțe în privința valorii proiectelor eligibile, cu finanțare europeană și națională, raportată la numărul de locuitori.

Din această perspectivă, Craiova, Buzău, Brăila ori Târgoviște surclasează orașe precum Oradea, Cluj sau Constanța.

Cu excepția Bucureștiului, care are un regim special, datele Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru perioada 2019-2023, plasează Craiova pe primul loc în clasamentul municipalităților cu peste 200.000 de locuitori, cu o valoare totală a proiectelor eligibile de 3,5 miliarde de lei.

Pentru București, cu tot cu cele 6 sectoare, suma proiectelor este de 7,6 miliarde de lei; se evidențiază sectorul 4, unde administrația condusă de PSD a reușit o absorbție de 1 miliard de euro în ultimii 8 ani și are un proiect unic – extinderea rețelei de metrou, finanțată tot din bani europeni cu alte 2,5 miliarde de euro.

În rândul municipalităților reședință de județ, cu mai puțin de 100.000 de locuitori, se detașează, de asemenea, drept campion, administrația PSD de la Târgoviște.

Clasamentul valorii proiectelor eligibile, raportate la numărul de locuitori

Municipalități

Valoare totală proiecte eligible – în lei

Număr de locuitori

Raport valoare proiecte/număr locuitori – lei/cap locuitor

Târgoviște

2.247.082.634

67.000

33539

Craiova

3.586.802.385

298.000

12036

Sibiu

1.440.083.541

134.000

10747

Brăila

1.575.571.020

156.000

10100

Buzău

1.003.583.735

103.000

9744

Oradea

1.662.731.386

183.000

9086

Timișoara

2.217.915.995

250.000

8872

Iași

2.450.053.604

290.000

8448

Cluj-Napoca

2.439.916.611

324.000

7531

Galați

1.572.904.827

217.000

7248

Râmnicu-Vâlcea

552.885.127

93.000

5945

Constanța

1.167.041.683

263.000

4437

47 de miliarde de lei, adică aproape 9,5 miliarde de euro este valoarea totală a proiectelor eligibile lansate la nivelul municipiilor reședințelor de județ, din care 37 de miliarde de lei reprezintă bani europeni.

La nivel național, în ultimii 4 ani, s-au făcut investiții și s-a decontat efectiv 80% din valoarea totală a acestor contracte la nivel de municipalități, respectiv 37,5 miliarde de lei, din cele 47 de miliarde de lei, valoare eligibilă.

Biroul de presă al PSD

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 1