Actualizat decembrie 13th, 2024 12:41 AM
dec. 12, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 57 vizualizari
În interval de aproximativ 15 ore, în județul Bihor s-au produs două incendii a căror cauză probabilă a constituit-o o afumătoare improvizată, primul izbucnind în seara zilei de miercuri, la o gospodărie din Beiuș, iar cel de-al doilea, în dimineața zilei de joi, 12 decembrie, la o gospodărie situată în Butani, comuna Măgești, în cel de-al doilea caz, flăcările afectând mai multe construcții.
În acest context, vă adresăm, din nou, rugămintea de a nu neglija măsurile de prevenire a incendiilor, mizând pe fapul că dumneavoastră nu vi se poate întâmpla! Nicio persoană dintre cele afectate de incendii nu s-a gândit că ar putea fi victima unui astfel de eveniment, tratând superficial ori ignorând cu desăvârșire măsurile și regulile care le-ar fi putut salva bunuri de valoare, și uneori, agoniseala de-o viață.
Pentru protejarea vieții și bunurilor dumneavoastră vă recomandăm să respectați cu strictețe următoarele măsuri:
• Nu folosiți afumători improvizate și nu le amplasați în magazii, șuri, remize, sub șoproane sau lângă materiale combustibile;
• Confecționați afumătorile din zidării de cărămidă și materiale incombustibile și amplasați-le independent de celelalte construcții din gospodărie;
• Curățați afumătoarea, astfel încât să evitați scurgerea grăsimii de pe preparatele din carne în locurile fierbinți sau în contact cu sistemul de producere a fumului;
• Nu improvizați afumători în podurile clădirilor, prin scoaterea unor cărămizi din coș sau neridicarea zidăriei coșurilor deasupra acoperișului ori lăsarea deschisă a ușițelor de curățare.
Incendiu de amploare în Butani
În dimineața zilei de joi, 12 decembrie, în jurul orei 10.15, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la o gospodărie din satul Butani, comuna Măgești, apelantul precizând că a observat flăcări și fum de la câteva sute de metri distanță.
La adresa indicată de apelantul numărului unic 112, s-au deplasat imediat, pompierii militari din cadrul Stației Aleșd, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială tip Abroll și cu ambulanța SMURD a subunității.
Sosite la fața locului, echipajele de pompieri au realizat concomitent, dispozitive de stingere a incendiului, care cuprinsese în întregime, un șopron și acoperișul comun al casei, șopronului și al grajdului, respectiv de protecției a încăperilor și a unei alte locuințe lipite de cea în flăcări.
Forțele de intervenție au acționat, cu trei autospeciale, timp de aproximativ o oră și 30 de minute, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la încăperile casei afectate de incendiu și la o altă locuință, lipită de aceasta.
Pagubele înregistrate în urma evenimentului au constat în acoperișul comun al casei, șopronului și grajdului, un șopron și bunuri depozitate în interiorul acestuia și o vacă.
dec. 12, 2024 0
dec. 10, 2024 0
dec. 09, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 12, 2024 0
dec. 12, 2024 0
dec. 12, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!