Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 02, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 2 2087 vizualizari
În cadrul unei conferințe de presă, viceprimarul Biro Rozalia și unul dintre membrii juriului concursului „Creând schimbăm lumea”, criticul de artă Ramona Novicov, au făcut public numele orădeanului care va beneficia în 2012 de o expoziție individuală. Cel în cauză este Horea Traian Sălăjan. Concursul are și o parte maghiară, iar câștigătoarea din țara vecină este Durucsko Zsolt. După cum se știe, grație competiției artistice patronate de Primăria Oradea și Primăria Debrecen, câștigătorii vor putea să își pregătească expozițiile personale care vor avea loc în ambele orașe, în anul următor desemnării. Tot în cadrul ediției din 2011 a concursului „Creând schimbăm lumea” au fost acordate premii în bani suportate de administrațiile locale implicate: câte 50.000 forinţi pentru artista Lajtos Éva Melinda (de către cei de la Debrecen), respectiv pentru artistul Tarnóczi Tamás (de către Primăria Oradea). Conform celor prezentate de reprezentanții organizatorilor, din lucrările rămase juriul a ales o serie de creaţii care pot fi văzute împreună cu cele premiate în cadrul expoziţiei aferente concursului. Vernisajul va avea loc la Galeria de Arte Vizuale (strada Republicii, nr. 15), în data de 1 august 2011. Menționăm că 23 de artiști s-au înscris în acest an pentru a participa la „Creând schimbăm lumea”.
mart. 22, 2017 0
feb. 28, 2017 0
feb. 01, 2017 0
ian. 25, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
Horica mama , esti premiat …. Felicitari ! =)))
Se numeste Salagean !!! nu „Salajan”, neatentilor!!!