Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 23, 2018 Andrei Şandor Actualitate, business 0 2043 vizualizari
În aşteptarea aprobării de la Bucureşti pentru Ambulatoriul pe care Municipalitatea orădeană îl va construi în beneficiul Spitalului Militar, administraţia locală are deja datele aferente parcării ce urmează să răsară pe terenul pus la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Interne, pe str. Braşovului. Construcţia va putea adăposti 400 de maşini şi va deservi şoferii care au treabă în zonă, potrivit primarului Ilie Bolojan, pe o rază de aproximativ 350 m. Adică pe cei ce vin la Casa de Pensii, Paşapoarte / Înmatriculări, Spitalul Militar şi Magazinul Crişul. Legătura cu acest spaţiu comercial clasic din Oradea va fi una puternică: un coridor va conecta parkingul de clădirea de business, în partea dinspre str. Braşovului (foto). Întrebat dacă „tunelul” era şi în planurile iniţiale sau dacă el a apărut doar după ce acţionariatul magazinului Crişul s-a schimbat, primarul Bolojan a precizat pentru bihorstiri.ro că acel coridor a fost gândit încă de la început. Totuşi, merită spus că noul şef mare de la Crişul este fostul prefect Claudiu Pop, fost preşedinte PSD Oradea, cel despre care gurile rele spun că ar fi (devenit) un apropiat al primarului liberal al Oradiei. Una peste alta, costurile noii parcări se vor ridica la 17 milioane lei (fără TVA). Clădirea va avea parter şi 3 etaje, dar şi o terasă. Construcţia va dura 12 luni. Urmează ca votul pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici să fie dat în şedinţa de plen de marţi, 27 martie, a Consiliului Local. După care Primăria va organiza licitaţia. Rămâne de văzut dacă pe cerul lucrărilor din Municipiul Oradea va apărea vreo nouă stea sau tot o firmă deja binecunoscută pe plan local va reuşi să câştige contractul deloc slab.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0