Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a transmis, indirect, vești bune pentru bihorenii care așteaptă redemararea lucrărilor la Autostrada Transilvania. Și mai ales a lucrărilor de pe tronsonul Borș – Suplac. Potrivit demnitarului social-democrat, care a fost pe teren pentru a verifica cum se mișcă drumarii, au fost deja alocați primii bani – 55.000.000 lei – pentru șantierul de pe porțiunea Nădășel – Suplacu de Barcău. Suma menționată ar proveni din acciza suplimentară pe combustibil, care se încasează de la 1 aprilie 2014. După cum a precizat ministrul Șova, citat de Antena 3, necesarul total pentru Autostrada Transilvania este de aproximativ 4,3 miliarde lei. Munca la tronsonul Nădășel – Suplac ar trebui să înceapă în luna noiembrie a acestui an și să dureze până în 2016.
Dan Șova a fost invitat la Oradea pentru o conferință în domeniul construcțiilor (în organizarea Federației Patronilor Bihor), iar duminică (11 mai), va susține o conferință de presă în sala mare a Prefecturii Bihor.